Peste 60 la sută din totalul persoanelor infectate cu noul coronavirus au fost declarate vindecate

Peste 60 la sută din numărul total al persoanelor din judeţul Bistrița-Năsăud care s-au infectat cu virusul SARS-COV-2 au fost declarate vindecate, se arată într-o informare de presă transmisă, joi, de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Potrivit informării, care se bazează pe raportarea Direcţiei de Sănătate Publică,până acum, la nivel judeţean au fost înregistrate 280 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, în 171 dintre acestea pacienții fiind declarați vindecați, în vreme ce în 21 de cazuri a fost înregistrat decesul pacienților.

De asemenea, din totalul bistrițenilor testaţi pozitiv, 49 sunt angajați ai instituțiilor publice din Bistrița-Năsăud. Dintre aceștia, 38 au fost declarați vindecați.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud mai completează că, la ora actuală, în carantină instituţionalizată sunt 285 de persoane, iar în izolare la domiciliu sunt 351 persoane.