Peste 65 de milioane de lei, suma pe care a plătit-o AJOFM Bistrița-Năsăud pentru șomaj tehnic și alte măsuri de sprijin de care au beneficiat angajatorii și angajații din județ

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud a dat publicității o listă care cuprinde toate măsurile de sprijin pe care le-a implementat de la debutul pandemiei și până acum pentru ca agenții economici din județ și angajații lor să își poată relua activitatea.

Astfel, potrivit AJOFM, ”până la această dată instituția a plătit cu titlu de indemnizatie angajatorilor solicitanţi suma de 55.722.896 lei pentru somajul tehnic. AJOFM BN  va continua plata pentru acesta măsură privind acordarea indemnizației de șomaj tehnic pentru angajatorii/profesioniștii a căror activitate este suspendată”.

O altă măsură implementată de AJOFM Bistrița-Năsăud vizează stimularea reluării activităților economice și a ocupării. ”Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj tehnic care își reiau activitatea AJOFM BN acordă o sumă în cuantum de 41,5% din salariul brut al angajatului (maxim 41,5% din câștigul salarial mediu brut pe țară) pe o durată de 3 luni. Până la această dată, AJOFM BN a primit 891 solicitări de la angajatori pentru 9526 persoane, urmând să facă plata a 9.381.548 lei, mai completează reprezentanții instituției.

Totodată, au fost acordate zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, în condiţiile Legii 19/2020. ”1835 de persoane au beneficiat de această lege. Pentru aceştia, AJOFM BN a plătit suma de 1.411.189 lei, se mai arată într-un comunicat al instituției.

Pe lângă acestea, AJOFM Bistrița-Năsăud a implementat și o serie de măsuri prin intermediul Programului de ocupare a forţei de muncă. În anul 2020, acestea au constat în:

  • acordarea de servicii gratuite de mediere pe locurile de muncă vacante sau nou create prin furnizarea de informaţii privind locurile de muncă disponibile şi punerea în legătură a persoanelor în căutarea unui loc de muncă cu angajatorii. 5402 persoane au fost mediate prin intermediul AJOFM BN până la această dată;
  • acordarea de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională persoanelor în căutarea unui loc de muncă. 5402 persoane au fost informate şi consiliate profesional până la această dată; în urma acordării acestor servicii de mediere, informare şi consiliere, AJOFM BN a încadrat în muncă 3045 persoane;
  • stimularea mobilităţii forţei de muncă prin acordarea de prime de încadrare sau instalare, naveta, inserţie, relocare: Până la această dată AJOFM BN a plătit 516.960 lei;
  • organizarea și valorificarea cursurilor de formare profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă: Până la această dată AJOFM BN are în derulare 8 programe de formare profesională de lucrător în structuri pentru construcţii, administrator pensiune turistică, lucrător în cultura plantelor, comunicare în limba română, agent de securitate, coafor, bucătar, baby-sitter. La aceste cursuri sunt cuprinsi 115 şomeri;
  • acordarea de subvenţii angajatorilor pentru încadrarea persoanelor aparţinând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai greu pe piaţa muncii: şomeri de peste 45 de ani, şomeri care sunt parinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, persoane care mai au 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare, absolvenţi de învăţământ şi absolvenţi cu dizabilităţi, ucenicie la locul de muncă: Până la această dată AJOFM BN a plătit 28.867.887 lei, astfel: – Legea 76/2002 art.85-încadrarea în muncă a persoanelor peste 45 de ani-1072 persoane-8.802.768 lei; – Legea 76/2002 art80-încadrarea în muncă a absolvenţilor. Au fost încadrate în muncă 87 persoane, pentru care s-au făcut plăţi în valoare de 725.775 lei; – Proiect Legea 76/2002 art.85-încadrarea în muncă a persoanelor peste 45 de ani. Au fost încadrate în munca 727 persoane,făcându-se plăţi în valoare de 8.259.553 lei; -Proiect Legea 76/2002 art.80-încadrarea în muncă a absolvenţilor 187 persoane2.850.947 lei; – Proiect Legea 279/ucenicie la locul de muncă 682 persoane-8.228.844 lei;
  • stimularea încadrării elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei. Până la această dată AJOFM BN a plătit 4.536 lei pentru încadrarea în muncă a 8 elevi şi studenti.