Peste 70 de amenzi, în valoare de circa 11.000 de lei, aplicate într-o zi pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Forțele de ordine au aplicat, în ultimele 24 de ore, peste 70 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID. Valoare totală a cestora este de circa 11.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, la nivel județean, un număr de 448 de polițiști, alături de polițiști locali, jandarmi, precum și angajați ai altor instituții cu atribuții de control au efectuat verificări. 

Au fost verificate aproape 1.400 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor. Totodată, au fost verificate 128 societăți comerciale, iar reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale. De asemenea, au fost oprite pentru control 144 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud. 

Pentru neregulile constatate în ultimele zile, forțele de ordine au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.500 de lei.

Din totalul acestora, 56 de sancțiuni, în valoare de 4000 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție, 18 sancțiuni, în valoare de 1500 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00. O sancțiune în valoare de 5.000 lei a fost aplicată unui tânăr de 28 de ani din Beclean, care nu a respectat măsura privind carantina/izolarea. Pentru aceeași faptă, a fost sancționat cu 1.000 lei un tânăr de 28 de ani din Prundu Bârgăului. Cu privire la cele două cazuri, a fost informat Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud pentru a dispune și alte măsuri complementare conform competenței”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Personalul MAI va continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.