Peste 70 de sancțiuni pentru abateri la Legea 55/2020, în ultimele 24 de ore

FOTO: arhivă

În ultimele 24 de ore, forțele de ordine din Bistrița-Năsăud au aplicat peste 70 de sancțiuni unor persoane pe care le-au depistat în timp ce încălcau Legea 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Din nou, cele mai întâlnite abateri vizează nepurtarea măștii de protecție sau nerespectarea interdicției de deplasare pe timpul nopții.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, la data de 7 ianuarie, 174 de poliţişti, poliţişti locali, jandarmi sau reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control au organizat acțiuni de verificare a modului în care sunt respectate prevederile cuprinse în Legea 55/2020. 

”Au fost verificate 115 societăți comerciale, iar reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale. Totodată, au fost verificate aproape 1.500 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, au fost oprite pentru control 130 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

”Pentru neregulile constatate în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.750 de lei. Din totalul acestora, 25 de sancțiuni, în valoare de 3.750 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00 și 48 de sancțiuni, în valoarea de 7000 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție”, mai completează sursa citată.

Astfel de acțiuni vor fi organizate pe toată durata stării de alertă.