Peste 700 de locuri, în grădinițele din municipiul Bistrița. ”Cerere foarte mare a părinților”

 -  -  6701



 

 

Inspectoratul Școlar General Bistrița-Năsăud a prezentat, într-o conferință de presă, o situație privind locurile disponibile pentru anul școlar 2019 – 2020, în unitățile de învățământ preșcolar din mediul urban al județului.

Astfel, potrivit inspectorului pentru învățământul preșcolar, Crina Clapou, cele mai multe locuri au fost ofertate pentru municipiul Bistrița, unde ”s-au făcut eforturi și s-au propus locuri suplimentare pentru grupa mică astfel încât să putem cuprinde cât mai  mulți copii de 3 ani în grădiniță”.

În acest moment, în Bistrița, din 550 de locuri propuse pentru grupa mică mai sunt libere la program prelungit 79, la program normal, din propunerea de 150 de locuri mai sunt libere 63. În orașul Năsăud, din propunerea de 3 grupe – 75 de locuri mai sunt libere 20, iar la program normal, din 42 de locuri propuse mai sunt libere 23. La Sângeorz-Băi, din propunerea de 50 de locuri la program prelungit nu mai sunt locuri libere, iar la program normal din 150 de locuri propuse mai sunt libere 30. La Beclean, situația este închisă, adică din 50 de locuri propuse la program prelungit pentru grupa mică nu mai sunt locuri libere, iar la program normal, din 25 au fost ocupate toate”, a declarat Crina Clapou. 

Inspectorul pentru învățământul preșcolar a ținut să precizeze că mai sunt locuri libere și pentru etapa de ajustări, mai ales în municipiul Bistrița. Etapa de ajustări se va încheia la 31 august, părinții care vor face cereri ca să mute copiii din creșe către grădinițe vor avea o șansă să intre în învățământul preșcolar.

Din acest punct de vedere, al înscrierii copiilor la grădinițe nu există niciun fel de sectorizare și se merge pe regula primul venit, primul servit. Singura condiție pentru ca un copil să fie admis în grădiniță este să aibă vârsta de 3 ani împliniți la data de 1 septembrie.

În total, noi am ofertat 700 de locuri pe municipiul Bistriţa, tocmai pentru că este o foarte mare cerere a părinţilor. Am reorganizat în sensul echilibrării financiare a celor nouă grădiniţe cu personalitate juridică şi sperăm ca toţi copiii să-şi găsească locul în grădiniţe. Acolo nu există sectorizare, nu există criterii de niciun fel, ci se merge pe regula primul venit, primul servit. Se ia în ordinea vârstei. Nu poate intra în grădiniță la 1 septembrie decât copilul care a împlinit 3 ani, pentru că cel sub 3 ani se numește vârstă antepreșcolară, nu are coeficient de finanțare și el trebuie să rămână în creșă”, a declarat inspectorul școlar general Camelia Tabără.

Șeful IȘJ Bistrița-Năsăud a mai completat că în privința mediului rural, unde sunt mai puțin de 10 copii nu poate fi înființată grupă pentru că nu poate fi finanațată salarizarea personalului.

6 bookmark
0 notes
426 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.