Peste 700 de producători agricoli din Bistrița-Năsăud așteaptă plata unor subvenții

Peste 700 de producători agricoli din Bistrița-Năsăud așteaptă plata unor subvenții (ajutoare de minimis) acordate în cadrul unor programe ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 

Potrivit directorului Direcției pentru Agricultură a județului Bistrița-Năsăud, ing. Nuțu Tabără, cei mai mulți producători s-au înscris în programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, fiind vorba despre 655 de producători înscriși în program, însă dintre aceștia doar jumătate (344) au depus şi actele justificative, astfel că ei urmează să beneficieze de suma de 2 lei/kg de lână.

De asemenea, alți 155 de producători s-au înscris în programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, 150 dintre aceștia fiind declarați eligibili. Fiecare beneficiar va primi câte 3.000 de euro.

În plus, 270 de apicultori din Bistrița-Năsăud s-au înscris pentru a beneficia de ajutoare de minimis în valoare de 20 lei pentru fiecare familie de albine.

Ing. Nuțu Tabără a mai spus, într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistița-Năsăud, că în prezent, la nivelul județului sunt 435 de operatori înscriși în agricultura ecologică.