Peste 80 de tineri din Bistrița-Năsăud vor să devină jandarmi

 -  -  1123


Peste 80 de tineri din Bistrița-Năsăud vor să devină jandarmi și s-au înscris pentru a susține examenul de admitere în acest sens. 

Unităţile de învăţământ care pregătesc viitorii subofiţeri jandarmi au scos la concurs un număr de 360 de locuri la cele două şcoli de subofiţeri – Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – Fălticeni – 170 locuri Jandarmeria Română –  din care 5 locuri IGAv şi 15 locuri S.I.E., respectiv Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani – 190 locuri Jandarmeria Română – din care 5 locuri IGAv şi 35 locuri S.I.E. La ambele unităţi de învăţământ postliceal, câte 3 locuri sunt pentru romi, respectiv câte două pentru minorităţi.

Probele eliminatorii: vizita medicală şi probele de aptitudini fizice au loc în perioada 13-17 ianuarie a.c., conform graficelor stabilite.

Examenul se desfășoară în perioada 10-23 ianuarie 2020. Proba scrisă va avea loc în data de 19 ianuarie şi va consta într-un test grilă la lima română şi o limbă străină (engleză sau franceză).

Rezultatele finale vor fi afişate în perioada 20-21 ianuarie, după susţinerea probei scrise.

Perioada de şcolarizare va fi în intervalul februarie – decembrie 2020.

Conform Ministerului Afacerilor Interne, la cele două școli postliceale de Jandarmerie s-au înscris aproximativ 2.200 de candidați, care vor concura pentru cele 360 de posturi disponibile.

0 notes
248 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *