Peste o sută de absenţi la a doua probă a Evaluării Naţionale

Peste o sută de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţul Bistriţa-Năsăud au absentat, joi, de la a doua probă a examenului de Evaluare Naţională, potrivit datelor comunicate de inspectorul şcolar general, Cristian Nicula.

Pentru Evaluarea Naţională s-au înscris 2.512 elevi, din care 2.410 au susţinut proba la Matematică în centrele de examen, iar un altul, din motive medicale, a susţinut proba în judeţul Cluj.

Numărul candidaților care au absentat de la această probă a fost de 101 elevi. Niciun candidat nu a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă.

Examenul de Evaluare Națională continuă vineri, 17 iunie, cu proba la Limba și literatura maternă.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt amenajate 65 de centre de examen şi trei centre de evaluare.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Candidații care depun/transmit contestațiile  completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.