Petrecere organizată la o cabană din stațiunea Figa, întreruptă de polițiști; 12 persoane au fost amendate

În acest final de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Bistrița-Năsăud au aplicat 12 sancțiuni în valoare de 7.000 de lei unor petrecăreți care se aflau la o cabană din stațiunea Figa.

În după-masa zilei de ieri, 28 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Beclean au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 7000 de lei, pentru organizarea unui eveniment privat. Polițiștii care se aflau în acțiuni specifice de verificare privind respectarea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 au identificat ieri,  28 noiembrie, la o cabană, un eveniment privat la care participau 12 persoane”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Tinerii, cu vârste cuprinse între 19-35 de ani, din Lechința și Bistrița, au fost sancționați contravențional de polițiști, cuantumul amenzilor fiind de 7.000 de lei.

IPJ Bistrița-Năsăud atrage atenția că acțiunile polițiștilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus continuă și în perioada următoare.

Oamenii legii reamintesc faptul că este interzisă  desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri in spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

În plus, în toate localitățile este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ; Pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

”Respectați regulile de bază! Purtați corect masca de protecție, respectați cu strictețe igiena mâinilor și păstrați distanța de minim 1,5 m față de celelalte persoane”, este sfatul polițiștilor.