Pieton lovit de o mașină, la Beclean; victima a fost transportată la spital

Un bărbat a fost rănit, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe raza orașului Beclean.

La locul accidentului au intervenit polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean, care au efectuat cercetări.

Astfel, oamenii legii au stabilit că ”un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Chiuza, a accidentat un bărbat de 45 de ani din Beclean, ce se deplasa în calitate de pieton”.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital de către un echipaj SMURD.

”Echipajul SMURD a preluat de la locul accidentului un bărbat în vârstă de 45 de ani, conștient și cooperant. Acesta prezenta o plaga și o contuzie la nivelul capului. I s-a acordat primul ajutor la locul accidentului, ulterior a fost evacuat spre CPU Beclean pentru investigații medicale amănunțite”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori negative în ambele cazuri.

Polițiștii rutieri desfășoară în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă.