Piste pentru cicliști pe 28 de străzi. ”Nu vom avea doar niște linii trasate pe suprafețele de carosabil sau pe trotuare!”

28 de străzi din municipiul Bistrița sunt cuprinse într-un proiect cu finanțare europeană care vizează amenajarea unor piste pentru biciclete în oraș.

Nu vom avea doar niște linii trasate pe suprafețele de carosabil sau pe trotuare, ci va exista o diferență de nivel, circa 5-6 cm, între pistele de biciclete și trotuare și între piste și carosabil. Între carosabil și pistele de biciclete și, pe multe porțiuni, și între pistele de biciclete și trotuare vor fi amplasate elemente de separare, stâlpișori sau alte elemente, astfel încât să protejăm cicliștii de mașini și pietonii de cicliști” dă asigurări primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, care a vorbit despre acest proiect care va intra și în dezbaterea ședinței Consiliului Local Bistrița de mâine, 30 mai.

În total, pe cele 28 de străzi din oraș vor fi construiți circa 27,6 km de piste pentru biciclete (pe un singur sens).

STRĂZILE DIN MUNICIPIUL BISTRIŢA CARE SUNT CUPRINSE ÎN PROIECTUL ”AMENAJARE PISTE PENTRU CICLIŞTI”:

  1. 1 Decembrie – DN 17;
  2. Avram Iancu;
  3. Grănicerilor;
  4. Ghinzii; Drum comunal 8 – Ghinda;
  5. R. Vivu – DJ 173;
  6. Vasile Lupu;
  7. Tudor Vladimirescu;
  8. Cimitirului;
  9. Crinilor;
  10. Ion Slavici;
  11. Subcetate;
  12. Drumul Cetăţii DN 17 / terenuri adiacente DN;
  13. Drumul Dumitrei Vechi;
  14. Dimitrie Cantemir;
  15. Eroilor;
  16. Împăratul Traian;
  17. Valeriu Branişte;
  18. Aleea Sălciilor / teren situat între str. Libertăţii şi Petru Maior, pe lângă pârâu; Aleea Sălciilor / teren între str. Libertăţii şi Valeriu Branişte, pe lângă pârâu;
  19. Petru Maior – tronson 1; Petru Maior – tronson 2;
  20. Alexandru Odobescu – DJ 173 C;
  21. Ioan Raţiu – DJ 173 C;
  22. Codrişor – tronson 1;
  23. Alba Iulia;
  24. Aleea Şieului;
  25. Panait Cerna;
  26. Gheorghe Pop de Băseşti;
  27. Axente Sever;
  28. Garoafei.

În plus, pe lângă aceste 28 de străzi, într-un alt proiect prin intermediul căruia se vor amenaja și piste pentru cicliști sunt cuprinse alte 11 străzi, însă din zona istorică.

STRĂZILE DIN MUNICIPIUL BISTRIŢA CARE SUNT CUPRINSE ÎN PROIECTUL  „TRASEE PIETONALE ȘI PISTE PENTRU CICLIȘTI ÎN CENTRUL ISTORIC”:

  1. George Coșbuc;
  2. Nicolae Titulescu;
  3. Baba Novac;
  4. Constantin Dobrogeanu Gherea;
  5. Mihail Kogălniceanu;
  6. Țibleșului;
  7. Vasile Nașcu;
  8. Ciprian Porumbescu;
  9. Alexandru Vlahuță
  10. Lupeni;
  11. Ion Luca Caragiale.

Aceste proiecte se estimează că vor fi implementate în perioada 2018 – 2020, în prima etapă fiind vorba despre proiectul care prevede amenajarea a circa 28 de km de piste pe 28 de străzi din Bistrița.

FOTO: www.libertatea.ro

2 comments

  1. Observ ca practic vor fi piste de biciclete pentru plimbare in jurul casei. Practic nu vei putea folosi bicicleta pentru deplasare intrucat „creatiile” nu vor prea fi conectate. Nu ai nici o posibilitate sa mergi le la Cerbu pana la Lac sau de la Lama la Big. Sa facă eminența creață si o centura adevarata cu care sa mai scoata din trafic in afara orasului. Ce vor face bolnavii care merg cu masina la Policlinica? Momentan parcheaza pe toate stradutele din jur. Daca se face pista de biciclete, unde vor parca? Pe strada politiei care e cu acces interzis? De ce nu face pista pe strada aia si sa lase Imparatul Traian pentru parcat. Sau mai bine sa mearga bolnavii la Policlinica cu bicicleta, pe jos, sau cu mizeriile alea de microbuze?

  2. Nu există prevăzute piste pe străzile largi, principale ale orașului cum ar fi: Decebal, Andrei Mureșanu, 1 Decembrie sau Republicii, ceea ce ne arată că se face un proiect fără cap și fără coadă, doar ca să cheltuim din nou bani europeni. După construcția acestor alei, la care primăria le va spune ”piste de biciclete”, împrăștiate prin tot orașul, alei pe care cicliștii nu vor circula pentru că nu ajung nicăieri, primăria va spune că le-a construit degeaba, că nu se circulă pe ele și le vor transforma în parcări.