FOTO/VIDEO: Un autobuz s-a ciocnit cu o cisternă între localitățile Lechința și Chiraleș. A fost activat Planul roșu de intervenție

Un grav accident de circulație s-a produs joi după-amiaza în județul Bistrița-Năsăud. Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție după ce un autobuz și o cisternă au intrat în coliziune. UPDATE: În accident au fost implicate 15 persoane, dintre care 13 erau pasageri în autobuz. O persoană a decedat, alta este în stare gravă, iar alte 13 au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, accidentul a avut loc între localitățile Lechinta și Chiraleș.

Din primele informații, în urma impactului dintre cele două autovehicule, autobuzul s-a răsturnat.

 

În acest caz a fost activat Planul roșu de intervenție, la fața locului fiind direcționate mai multe echipaje ale ISU Bistrița-Năsăud și ale Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 1

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în urma accidentului au rezultat 13 victime, din care 2 în stare gravă, iar 11 cu leziuni minore.

La acest moment, se efectuează manevrele de resuscitare și se acordă îngrijiri medicale la fața locului.

ACTUALIZARE 2

Drumul Județean 151, între localitățile Chiraleș și Lechința, este blocat ca urmare a accidentului care a avut loc în urmă cu puțin timp, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Coliziunea a avut loc între un autobuz condus de un bărbat de 35 de ani din Lechința și o cisternă la volanul căreia se afla un bărbat de 47 de ani din județul Sălaj”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

La fața locului intervin mai multe echipaje din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Bistrița și Secție 3 Poliție Rurală Lechința.

ACTUALIZARE 3

ISU Bistrița-Năsăud a anunțat că la ora 17:30 a încetat aplicarea Planului roșu de intervenție, bilanțul final arătând că 15 persoane au fost implicate în accident. O persoană a decedat, alta este în stare gravă și alte 13 au fost evaluate de personalul medical alocat la locul solicitării, dar nu s-a impus transportul acestora la spital.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat 15 persoane dintre care un bărbat în vârstă de aproximativ 59 de ani în stop cardiorespirator. Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate, medicul care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD fiind nevoit să îi declare decesul la locul accidentului. A doua victimă în stare grava a fost stabilizata, prezintă leziuni și traumatisme în urma accidentului, urmează sa fie evacuată spre UPU SMURD Bistrița. Celelalte 13 persoane au fost evaluate de personalul medical alocat la locul solicitării. Din fericire, nu s-a impus transportul acestora la spital. Li s-a pus la dispoziție alt mijloc de transport pentru a continua deplasare”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 4

IPJ Bistrița-Năsăud precizează că din cele 15 persoane implicate în accident, 13 erau pasageri în autobuzul care circula pe relația Bistrița – Lechința. Ambii conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 

FOTO/VIDEO: IPJ, ISU Bistrița-Năsăud