Deputatul Robert Sighiartău a anunțat că NU exclude o candidatură pentru funcția de primar! Ioan Turc o dă – ‘nainte cu sondajul de opinie, unde crede că e peste orice coleg din PNL! Ce zice despre „alesul” anti-PSD!

Partidul Național Liberal se află-n căutare de candidat pentru funcția de primar de Bistrița. Deocamdată în cursă s-au înscris Ioan Turc, Sorin Hangan și Diana Morar, dar se pare că în continuare, candidaturile sunt deschise.

 

Sondajul de opinie pare a fi criteriul definitiv pentru desemnarea candidatului PNL, capitol la care Ioan Turc se crede deasupra celorlalți candidați!

În acest sens, Ioan Turc a spus că la nivel central se stabilește procedura de desemnare a candidaților pentru municipii și până în toamnă vom afla candidatul PNL pentru funcțiile de primar de Bistrița și pentru președinte de Consiliu Județean.

Reporter: – Domnule președinte, citeam și la colegii din presă despre un gând de-al domnului Sighiartău de-a candida la Primăria Bistrița? Să înțelegem că lista este în continuare deschisă, NU numai pentru cei care s-au înscris în cursă până acum?

Ioan Turc:- Până în momentul în care se va face desemnarea, până în momentul când Biroul Permanent Național va stabili sau va închide procedura de stabilire a candidaților pentru primăriile municipii de județ și pentru consiliile județene…totul este deschis!

Reporter: – Deci, acuma se stabilesc criterii? Sau ce se întâmplă, la nivel central?

Ioan Turc: – Nu e vorba despre criterii… Se vor face analize obiective în urma sondajelor de opinie. Doar acest instrument: sondajul de opinie va spune… nu numai la Bistrița ci și în alte locuri: cine este cel mai bine poziționat pentru a-și asuma o candidatură , altminterea, grea!

Reporter: – Se știe o dată estimativă… în toamnă, în iarnă, în primăvară?

Ioan Turc:- La nivelul Biroului Permanent Național s-a convenit ca în această toamnă, în toate municipiile reședință de județ și practic în toate filialele, candidaturile să fie închise! Pentru că vom lega aceste candidaturi de candidatura președintelui României, Klauss Iohannis, pe care transparent, PNL-ul îl susține!

PNL-iștii vor candidat din interior, membru de-al lor! EXCLUD varianta unui candidat din exterior!

Ioan Turc susține că viitorul candidat susținut de PNL va fi un membru de partid, cu toate că procedurile interne permit susținerea unui candidat din afara partidului!

 

Reporter: – Procedura exclude un candidat din afara PNL, la candidatură din partea PNL?

Ioan Turc:- Procedura NU exclude nimic, procedura este un flexibilă, dar va fi un candidat din Partidul Național Liberal.

Reporter: – Deci, în octombrie vom ști candidatul pentru Primăria Bistrița și pentru Consiliul Județean!

Ioan Turc: – Categoric, da!

Ioan Turc vs. Robert Sighiartău – posibil DUEL intern!

Robert Sighiartău și Ioan Turc au candidat împreună la alegerile din 2016 pentru funcțiile de deputat, respectiv senator PNL. În urma scorului, Sighiartău a prins un mandat de deputat, în timp ce Ioan Turc a rămas acasă, pe funcția de director la Registrul Comerțului.

 

Funcția de primar este super-tentantă pentru liderii PNL, mai ales din perspectiva scorului la europarlamentare, unde  pe Bistrița, PNL a obținut 33,74% din voturi, USR-PLUS – 25,88%, iar PSD – 15,06%. Speranțele PNL sunt mari, cu toate că scorul de la europarlamentare NU poate reflecta nicidecum un scor asemănător la alegerile locale, alegeri la care candidatul va conta ENORM, în opinia electoratului…

 

 

 

4 comments

  1. Da Dl Turc primar, nu este cu niciun psd, nu mai denigrati degeaba.
    Sau va este frica?

  2. Turc va fi noul primar.
    Sigartau copilul lui Oltean se crede invincibil.
    Dute la culcare. Nici o sansa cu toti pocaiti tai.
    TURC daca va candida are cele mai mari sanse

  3. Ioan Turc e cu psd si deja se vede acest lucru

  4. Dacă ar candida domnul prefect pentru funcția de primar,am impresia ca…toate sondajele voastre si polemicile dintre voi,care sunteti mai interesanți,ar fi egale cu zero.