PNL Bistrița-Năsăud, pe locul 3 în țară după rezultatele obținute în primul tur al alegerilor prezidențiale

ziar de bistrita ioan turc

 

 

Partidul Național Liberal Bistrița-Năsăud se situează printre primele trei județe din țară în care candidatul formațiunii politice, Klaus Iohannis, a obținut rezultate foarte bune, potrivit liderului liberalilor bistrițeni, Ioan Turc.

Mulţumesc tuturor oamenilor care au ales ieri să meargă la vot, tuturor celor care locuiesc în Bistriţa-Năsăud şi au dat dovadă de atitudine civică. Le mulţumesc în mod special celor care au votat pentru preşedintele Klaus Iohannis, candidatul PNL, înţelegând că un al doilea mandat al preşedintelui Iohannis, alături de un Guvern partener al PNL, în jurul PNL, sunt cheia stabilizării şi cheia progresului României. (…) Doresc să le mulţumesc colegilor mei, colegilor din Biroul Permanent Judeţean, preşedinţilor de organizaţii, primarilor, tuturor celor care s-au implicat şi în solidar am reuşit să obţinem din nou un scor care plasează filiala judeţeană a PNL pe locul trei pe ţară”, a declarat Ioan Turc, într-o conferință de presă la care au participat mai mulți primari liberali din județ.

Președintele PNL Bistrița-Năsăud a completat că s-a păstrat aceeași ordine ca la alegerile europarlamentare, cu județul Sibiu pe primul loc, cu Alba pe locul doi și cu Bistrița-Năsăud pe locul 3. În aceste condiții, Ioan Turc se declară încrezător în ceea ce privește alegerile locale de anul viitor.

La distanță mică de Alba se află Bistrița-Năsăud. În condițiile în care Alba este un județ cu puternică și veche administrație liberală, cu primari de municipiu, de orașe, cu foarte mulți primari de comune, cu președinte de Consiliul Județean și parlamentari, apreciez munca colegilor mei ca fiind una extrem, extrem de eficientă. Scorul pe care l-am obținut în municipiul Bistrița este unul formidabil, un scor care arată o favorabilitate deosebită pentru PNL. De aceea suntem încrezători în ceea ce privește alegerile locale. De asemenea, sub rezerva unui tur doi pe care noi credem că îl vom câștiga categoric. Vom aborda și alegerile la nivel județean cu optimism, plecând de la premisa că ele pot şi trebuie să fie câştigate de către PNL”, a mai spus Ioan Turc.

Liberalul bistrițean a ținut să prezinte și câteva dintre cele mai bune rezultate ale PNL în județ:

  • Runcu Salvei – 77,95%
  • Spermezeu – 71,92%
  • Rebra (o comună în care primarul nu este liberal)– 65,87%
  • Tiha Bârgăului – 65,62%
  • Leşu – 64,12%
  • Sângeorz Băi – 63,51%
  • Feldru – 61,21%
  • Cetate – 60,35%
  • Dumitra – 58,63%
  • Şieu Măgheruş – 58,24%.

Ioan Turc este convins că și în turul doi candidatul PNL va reuși să conducă detașat.

”Urmează un tur doi care în judeţul Bistriţa-Năsăud va avea o tensiune aparte ţinând cont de faptul că structurile PSD încă sunt puternice în judeţ, dar în solidar cu cei care locuiesc, trăiesc, muncesc, îşi leagă speranţele de judeţul Bistriţa-Năsăud, îşi doresc copiii acasă în Bistrița-Năsăud, vom reuşi să câştigăm detaşat în faţa PSD. Îmi exprim această convingere”, a mai spus Ioan Turc.

One comment

  1. Motto:
    „A nu-ți respecta dușmanul înseamnă a pierde o șansă de a-l învinge”
    (Lucian Blaga)
    Victoria presedintelui Klaus Iohannis in primul tur al alegerilor prezidentiale era previzibilă. Asta nu înseamnă ca PNL-ul să se culce pe laurii victoriei. Lupta trebuie continuată si in al doilea tur de scrutin, până la victoria finală.
    In acest sens, este de dorit să aibă loc o confruntare electorală televizată între cei doi candidati, pe teme referitoare la prerogativele prezidentiale, așeptată cu mult interes de electorat.