PNL își alege parlamentarii! Luptă frățească între PDL-ul „primarilor” și PNL-ul victorios de la locale pentru locurile eligibile! Vezi lista FINALĂ!

PNL își desemnează ASTĂZI lista FINALĂ cu candidații pentru alegerile parlamentare. Pe listă s-au înscris o serie de membrii de partid, care speră să adune voturi suficiente pentru un loc eligibil.

Camera Deputaților:

S-au înscris pe listă:

  • Robert Sighiartău (deputat)
  • Diana Morar (secretar de Stat Ministerul Justiției).
  • Samuel Coman (consilier județean)
  • Robert Linul (consilier local).

Robert Sighiartău vs. Diana Morar pentru locul 1 la Camera Deputaților!

Robert Sighiartău speră să prindă locul 1 la Camera Deputaților, deși NU controlează Organizația Județeană. Beneficiază de imagine bună la nivel național, dar NU are garanția voturilor din teritoriu.  

Diana Morar are o poziție bună în PNL și i-ar putea pune probleme lui Sighiartău pentru locul 1 la Camera Deputaților. Și-a construit atent relațiile cu primarii și delegații din teritoriu și este-n cărți pentru locul 1 la Camera Deputaților.

Senat:

  • Ovidiu Florean (secretar general PNL BN)
  • Dorin Dobra (fost senator)
  • Octavian Ganea (consilier județean, retras de pe listă)
  • Gabriel Groza (notar)
  • Terente Ciui (fost director la Casa de Pensii)
  • George Gaftone (avocat)
  • Vasile Silași (primar Chiochiș)
  • Ioan Someșan (avocat).

Ovidiu Florean vs. Dorin Dobra pentru locul 1 la Senat!

Ovidiu Florean, secretar general al Organizației ar fi favoritul lui Ioan Turc pentru locul 1 la Senat. Dorin Dobra s-a activat de curând și speră să prindă suficiente voturi încât să prindă locul 1.

Rămâne de văzut dacă Dobra va putea să-și pună în aplicare planul și să adune suficiente voturi din teritoriu și dacă Ioan Turc va reuși să-l sprijine pe Ovidiu Florean sau va prefera un joc la 2 capete!

ziar de bistrita ovidiu florean

Stelian Dolha NU figurează pe nicio listă, deși existau zvonuri că va intra pe 1 loc eligibil. De asemenea, Ioan Peteleu era un alt nume vehiculat, dar a refuzat să candideze.

Cine face jocurile!

Ion Turc gestionează voturi importante, în calitate de președinte de filială, deoarece controlează întregul Birou Politic Județean. Ioan Turc NU și-a exprimat public susținerea pentru un anume candidat, dar jocurile de culise au început deja.

ioan turc

Aproximativ 100 de delegați PNL vin azi la Bistrița să-și desemneze parlamentarii!

Pentru desemnarea parlamentarilor vor vota aproximativ 100 de delegați din județ: președinți de Organizații județene, membrii Biroului Politic Județean și primari.

Delegații vor vota miercuri seara, iar lista finală va fi trimisă spre validare, la Biroul Politic Național.

Cum se votează!

Sistemul de vot este simplu: fiecare delegat va putea acorda 3 voturi:  va putea vota 2 candidați la Camera Deputaților și 1 candidat la Senat. De menționat că sistemul de vot poate fi modificat și stabilit până la ora 18, când vor avea loc alegerile propriu-zise!

PDL-ul „primarilor” vs. PNL-ul victorios de la locale!

Bătălia este una simbolică și PDL-iștii încă mai au metehne vechi prin care vor încerca să-și asume victoria, impunând pe lista de paramentare oamenii lor. În teritoriu, infrastructura creată de Ioan Oltean încă mai are forță și influență pentru a dirija anumite voturi în funcție de interes.

Aripa PNL este întărită după victoria categorică de la locale și Ioan Turc poate avea un rol-cheie în ecuație.

De asemenea, NU este exclus ca anumiți candidați de umplutură să facă doar figurație și să se retragă de pe listă, pentru a dirija voturile spre un alt candidat.

foto arhivă 2017: Ioan Oltean, la alegerile pentru funcția de președinte PNL, alegeri câștigate de Ioan Turc!

La alegerile din decembrie, PNL-iștii speră să prindă 3 locuri de parlamentari: 2 locuri la Camera Deputaților și 1 loc la Senat.

Bătălia va fi interesantă și va avea loc astăzi , de la ora 18, la Centrul Cultural Municipal!

One comment

  1. Vi-l dam gratis pe ciobanel de la verzi. Ala coada de catel !