Silvia Galben (secretar general PMP BN): „Poate ar trebui să ne mutăm cu toții în Germania și Austria: să vedem pârtiile pe care se dă domnul primar Crețu!”

Sivia Galben e secretar general al PMP BN și a făcut o analiză a situației în care Primăria Bistrița a gestionat pârtia de schi în actualul sezon!

„Închiderea pârtiei Cocoș după ce a funcționat timp de 4 zile arată un singur lucru: neputința și încăpățânarea primarului Ovidiu Crețu de-a înțelege că, pârtia, bună, rea, e un loc dedicat bistrițenilor.

A acelor bistrițeni pe care, dumneavostră domnule primar (încă 4 luni) Crețu, îi sfidați ori de câte ori deschideți gura. Cum să ții pârtia închisă în zilele când a fost frig și zăpadă, pe motiv, dacă el există, că angajații de acolo sunt bugetari, iar bugetarii au o grămadă de zile libere. Păi, să le spună cineva că, o pârtie de schi stă deschisă, dacă trebuie non-stop, iarna, că vara, e vorba de altceva.

Pârtia Cocoș, o VACĂ bună de muls pentru Crețu și prietenii!

„Am înțeles că ați așteptat frigul, iarnă, viscolul și tunurile să faceți zăpadă, doar că ele au venit, parțial, așa că, probabil, trebuia să alegeți mai bine firmele cu care faceți acest gen de afaceri, deși, domnule primar, de la început ați știut și sunt sigură de acest lucru, că toată investiția uriașă de pe dealul Cocoș, 27 de milioane de lei, este doar o moft al dumneavoastră și o vacă bună de muls pentru unii și alții, prieteni de-ai dumneavoastră. Dacă nu vă place vaca, atunci o putem schimba cu un ren sau cu o marmotă.

cretu schi

partia de schi wonderland

Din păcate, ați aruncat pe apa înghețată a Bistriței numai puțin de 27 de milioane de lei, rotunjit sunt vreo 30 de milioane de lei, știind că iernile nu mai sunt ceea ce vedeți dumneavoastră în Germania și Austria, știind că, cu cele 30 de milioane de lei se puteau face altele, multe mai utile, mai necesare bistrițenilor.

Adevărul l-a spus președintele Traian Băsescu: Iarna nu e ca vara, doar că dumneavoastră ați preferat să țineți pârtia închisă iarna și să o deschideți vara, iar, dacă tot vorbim de vară, poate era mai util un ștrand la standarde vestice în locul reeșapatului ștrand ”Codrișor”. – susține Silvia Galben.

Poate, domnule primar Crețu, având în vedere aroganța cu care tratați Bistrița, poate era mai binesă fii rămas prin Germania sau Austria, să învățați că lucrurile simple sunt întodeauna cele mai bune. Oricum, Bistrița, are nevoie de un alt primar și îl va avea, unul bun, profesionist, unul care știe să respecte cetățeanul și dorințele lui. Considerați că al treilea mandat pe care îl terminați în iunie 2020, a fost unul în care Bistrița și bistrițenii nu au contat deloc, un fiasco total pentru dumneavoastră și partidul care v-a promovat , PSD.

Silvia Galben – secretar general PMP BN.

One comment

  1. Pârtia reșapată

    Atenție la redactare: poate era maibine să fii rămas prin Germania sau Austria, este doar o moft al dumneavoastră… Crețu nu poate fi bătut la Bistrița cu dăncilisme.