Poliția a desfășurat o acțiune de amploare în municipiul Bistrița, în zona Valea Stegii

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Poliției municipiului Bistrița și cu sprijinul specialiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au desfășurat vineri, 9 septembrie, o acțiune de amploare în municipiul Bistrița, cu precădere în zona denumită Valea Stegii.

Activitatea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii sau care se sustrag cercetărilor, precum și pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică. Toate persoanele identificate în cadrul acțiunii desfășurate au fost luate în evidență, fiind ulterior implementate în bazele de date ale poliției. Totodată în acest context au fost verificate și persoane eliberate din Penitenciar”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma verificării persoanelor depistate în cadrul acțiunii organizate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat și un minor de 16 ani, care era dispărut dintr-un centru de tip familial din Bistrița. În consecință a fost revocată măsura căutării la nivel național a acestuia, fiind ulterior predat reprezentaților centrului.

”Acțiuni de acest gen urmează a fi organizate în toate zonele cu risc criminogen de pe raza județului Bistrița-Năsăud”, mai precizează Poliția.