Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea unor persoane care au dispărut de acasă

Poliţiştii din Bistrița-Năsăud solicită sprijinul populației pentru găsirea unor persoane care au dispărut de acasă, fiind vorba despre o tânără de 16 ani din localitatea Păltineasa, comuna Spermezeu, și despre un bărbat de 57 de ani din Bistrița. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acestor două persoane sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112. UPDATE: Tânăra de 16 ani a fost găsită.

În ceea ce privește dispariția fetei de 16 ani din localitatea Păltineasa, comuna Spermezeu, aceasta a fost sesizată de familia tinerei la data de 20 ianuarie. Minora ar fi plecat voluntar de domiciliu și nu s-a mai întors.

Ieri, 20 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, nepoata acesteia, în vârstă de 16 ani a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. La data plecării, MAXIAN MELISA-IASMINA era îmbrăcată cu un palton de culoare gri, o bluză verde și purta cizme negre. Semnalmente: minora are înălțimea de aproximativ 1.65 m, greutatea de 70 de kilograme, fața ovală și păr blond lung până la umăr”, arată Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Persoanele care dețin informații ce pot conduce la găsirea tinerei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.

De asemenea, la data de 19 ianuarie a fost sesizată și dispariția unui bărbat de 57 de ani din Bistrița.

La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că soțul acesteia, RAIS CONSTANTIN, în vârstă de 57 de ani, din Bistrița, a plecat la orele dimineții spre locul de muncă și până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime de aproximativ 1.78 m, greutate de aproximativ 82 de kg, păr grizonat tuns scurt, ochi căprui. Ca semn particular, la nivelul mâinii drepte prezintă o cicatrice și îi lipsesc două degete. La momentul plecării, bărbatul purta o căciulă cu cozoroc negru cu alb, o geacă de piele, lungă, de culoare maro, cu mesadă, pantaloni tip bluejeans de culoare neagră, ghete de culoare neagră și o geantă neagră”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Persoanele care pot oferi detalii despre persoana dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.

ACTUALIZARE

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud informează că tânăra de 16 ani a fost găsită sâmbătă.