Poliția și Jandarmeria fac recrutări pentru admiterea în instituții de învățământ

A început recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ care pregătesc polițiști și jandarmi. Astfel, cei care doresc o carieră în Poliție sau Jandarmerie se pot înscrie până la data de 16 iunie.

În această perioadă, Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistriţa-Năsăud organizează recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, au început înscrierile pentru examenul de admitere şi sunt scoase la concurs 136 de locuri pentru învăţământul superior la instituţiile din structura Ministerului Apărării Naţionale şi la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, în anul universitar 2020/2021. Totodată, sunt scoase la concurs şi pot fi depuse dosarele în vederea admiterii, 62 de locuri pentru învăţământul postliceal, în şcolile de maiştri militari de la Sibiu, Piteşti, Boboc şi Constanţa.

Recrutarea candidaţilor se realizează potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează în raport de domiciliul/reşedinţa candidatului înscris/ă în cartea de identitate.

Înscrierile se fac personal, pe baza cărţii de identitate, până pe data de 16 iunie 2020, între orele 11.00-15.00, la sediul I.P.J. Bistriţa-Năsăud, din Bistriţa, strada Nicolae Bălcescu, nr.1-3.

Toate detaliile cu privire la condiţii şi criterii de înscriere, dar şi la desfăşurarea examenelor se pot obţine de la Serviciul de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Informaţii suplimentare pot fi solicitate telefonic, la numerele: 0263203114 şi 0263203113 sau accesând pagina de internet a instituției.

O nouă sesiune de recrutare și pentru tinerii care vor o carieră în Jandarmerie

Cererile de înscriere se depun la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud până la data de 16 iunie 2020, inclusiv.

Dosarul complet va trebui depus până la data de 22 iunie 2020, inclusiv.

Probele eliminatorii sunt: vizita medicală, testul psihologic şi probele de aptitudini fizice. Perioada în care se va efectua vizita medicală şi testul psihologic va fi stabilită după finalizarea perioadei de înscriere.

Tematica şi bibliografia de concurs, etapele de înscriere a candidaţilor şi planificarea probelor de concurs se afişează pe site-ul oficial al fiecărei unităţi de învăţământ. Candidaţii pot opta pentru una sau mai multe instituţii de învăţământ universitar sau şcoli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituţiile organizatoare, permit acest lucru, caz în care se constituie două dosare distincte (cu excepţia fişei medicale şi rezultatul evaluării psihologice)

Date privind numărul de locuri şi instituţiile de învăţământ pentru care puteţi opta se pot obţine la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud – Biroul Resurse Umane sau pe site-ul instituţiei.

Condiţii generale pentru candidaţi:

  • să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;
  • să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
  • să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
  • să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  • să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
  • să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  • să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  • să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  • să îndeplinească condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin rechemare în activitate, încadrare directă sau transfer din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
  • să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
  • inexistenţa tatuajelor ori a elementelor ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate, pe/ în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, cu excepţia candidaţilor la specialitatea pompieri;
  • să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  • să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Suplimentar, faţă de condiţiile expuse mai sus candidaţii trebuie să îndeplinească şi criterii specifice de recrutare şi selecţie, impuse de către organizator, după caz. Pentru dovedirea diferitelor aptitudini specifice sunt parcurse probe eliminatorii suplimentare, contra-cost pentru unele instituţii. (informaţii pe site-ul instituţiilor)

Conţinutul dosarului de recrutare

Pentru recrutare, fiecare candidat va depune la structura de resurse umane un dosar plic, care va cuprinde următoarele documente:

1. Cerere de înscriere şi curriculum vitae;

2. Diploma de bacalaureat

3. Foaia matricolă

4. Copii ale: actului de identitate (C.I./B.I.), livretului militar, carnetului de muncă al candidatului

5. Copii ale: certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, certificatului de căsătorie, precum şi după caz ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă.

6. Autobiografia şi Tabelul nominal cu rudele candidatului

7. Cazierul judiciar

8. O fotografie 9×12 cm

9. Trei fotografii color 3×4 cm

10. Fişa medicală – tip de încadrare în MAI

11. Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi de acceptare a condiţiilor de recrutare