Polițiștii atrag atenția asupra pericolului la care se expun cei care conduc după ce au consumat substanțe psihoactive

În contextul în care tot mai mulți tineri sunt depistați în timp ce conduc autovehicule după ce au consumat substanțe psihoactive, polițiștii din Bistrița-Năsăud atrag atenția asupra pericolului la care aceștia se expun și îi expun și pe ceilalți participanți la trafic.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale. Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Conform deciziei Curții Constituționale, la testarea cu aparatul Drug Test și la efectuarea analizelor toxicologice nu este relevantă concentrația și nu există un nivel al concentrației minime de astfel de substanțe în organism. 

Rezultatele pot fi pozitive după mai mult timp de la consumul propriu-zis, fiind cunoscut faptul că mare parte dintre substanțele psihoactive au o remanență în organism de la câteva zile până la câteva luni de la ultima expunere, în funcție de intensitatea și frecvența utilizării”, adaugă IPJ Bistrița-Năsăud.

Testarea cu Drug Test se face din salivă, acesta putând detecta 6 tipuri de droguri.

Dacă la testarea cu acest aparat, rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă. De asemenea, conform art. 336 din Codul Penal, riscă închisoarea de la 1-5 ani sau amendă. 

”Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.  Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”, prevede legislația.  

Numai pe parcursul anului trecut, ca urmare a acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii au depistat 61 de șoferi care conduceau autoturisme deși se aflau sub influența unor substanțe interzise. De asemenea, pe parcursul anului 2020, polițiștii au depistat 44 de cazuri de acest fel. Și în ultimele 24 de ore a fost înregistrat un caz de conducere sub influența drogurilor.

”În această dimineață, în cadrul serviciului de patrulare desfășurat pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism care circula pe Bulevardul Independenței din Bistrița. La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani, din Sebiș care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, a fost testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței methamphetamină. Totodată,  în urma controlului corporal efectuat, asupra tânărului a fost găsit un plic ce conținea o substanță de culoare albă, cristalizată, un pachet de țigări și un obiect din  metal, cu urme de substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută la art. 336 din Codul Penal- conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.