Poliţiştii din Sângeorz-Băi cercetează împrejurările în care a avut loc un accident rutier

În noaptea de duminică spre luni, pe raza orașului Sângeorz-Băi s- a produs un accident rutier soldat cu o victimă.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ”un bărbat de 43 de ani, din Sângeorz- Băi, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat pe trotuarul de pe acelaşi sens de mers”.

După impact, acesta s-a răsturnat pe sensul opus al drumului.

În urma accidentului, şoferul a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Năsăud.

Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest şi i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii din Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal şi continuă cercetările.