Polițiștii, jandarmii și specialiștii antidrog, în mijlocul elevilor la începutul noului an școlar

Pentru a se asigura că noul an școlar va începe fără incidente, polițiștii, jandarmii și specialiștii antidrog din Bistrița-Năsăud se vor afla în mijlocul elevilor și vor lua măsurile necesare în așa fel încât festivitățile de deschidere a anului școlar 2022-2023 să se desfășoare în condiții cât mai bune.

Polițiștii vor efectua verificări înainte de începerea cursurilor și vor stabili priorități de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele. De asemenea, în aceste zile, polițiștii intensifică activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie.

Totodată, vor fi instruiți și coordonatorii activității acestor autovehicule cu privire la respectarea destinației pentru care au fost repartizate, nefiind permisă folosirea în alte scopuri.

În perioada 5 – 9 septembrie 2022, vor fi efectuate controale în trafic, care vor viza verificarea stării psihofizice a conducătorului autovehiculului, inclusiv prin testarea alcoolscop, utilizării centurilor de siguranță și respectării normelor rutiere și a legalității transporturilor.

”Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare ale Poliţiei. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a acestora. De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor. Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor. Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional și prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pentru a preîntâmpina eventualele situații de risc, oamenii legii fac următoarele recomandări:

  • Stabiliți copilului un program, astfel încât să știți tot timpul unde este și ce face;
  • Spuneți-i la cine să apeleze când se ivește o problemă și stabiliți o persoană care să-l supravegheze atunci când nu sunteți lângă el;
  • Discutați permanent cu copilul și asigura-ți-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta și îndruma;
  • Aflați cine sunt prietenii copilului dumneavoastră, atât în viața on-line, cât și off-line.

Și jandarmii bistrițeni se vor afla în mijlocul elevilor în prima zi de școală.

Pentru creşterea gradului de siguranţă în instituţiile de învăţământ, odată cu începerea anului şcolar 2022-2023, Jandarmeria Bistrița-Năsăud va intensifica măsurile de ordine publică asigurate în zona adiacentă unităţilor şcolare, precum şi pe traseele de deplasare a elevilor. Astfel, jandarmii vor acţiona în patrule mixte cu Poliţia, dar şi în mod independent, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi pentru a asigura o intervenţie promptă la nevoie. De asemenea, pentru reducerea fenomenului violenţei juvenile, vom pune un accent deosebit pe măsurile de prevenţie, iar în acest sens, în perioada imediat următoare, vom desfăşura acţiuni preventiv-educative şi anti-victimizare, în instituţiile de învăţământ preuniversitar. Prin intermediul acestor acţiuni, ne vom implica în mod activ în procesul de formare şi educare a tinerilor, iar specialiştii din cadrul Jandarmeriei Bistrița-Năsăud vor discuta cu elevii despre discriminare, modalităţile de prevenire şi consecinţele violenţei, precum şi ale criminalităţii juvenile”, a transmis Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Totodată, Agenția Națională Antidrog, prin intermediul specialiștilor săi din Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud, va fi prezentă permanent, pe tot parcursul noului an școlar, alături de ceilalți colegi din Ministerul Afacerilor Interne, pentru a oferi informații și suport specializat în domeniul de competență dascălilor, părinților și elevilor ce deschid din nou, ca în fiecare an, porțile școlilor din județ.

”Informarea corectă – fundamentată științific – și conștientizarea cu privire la efectele nocive și la consecințele angajării în comportamente de risc, precum consumul de droguri vor reprezenta prioritățile intervențiilor noastre pe parcursul întregului an școlar 2022-2023. Debutul noului an școlar reprezintă contextul relansării proiectelor cu tradiție ale Agenției Naționale Antidrog în mediul educațional – un pachet de proiecte și acțiuni specifice, validate în timp ca exemple de bune practici la nivel european, etajate de la nivelul învățământului preșcolar, și până la liceu. Proiectele de prevenire, deja de tradiție, ale Agenției Naționale Antidrog, care vor fi reeditate și pe parcursul noului an școlar: ,,CUM SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI”, ,,ABC-UL EMOŢIILOR”, ,,NECENZURAT”, „MESAJUL MEU ANTIDROG”, ,,ACȚIONĂM JUST”, EU ȘI COPILUL MEU”, ”ABILITĂȚI PENTRU ACȚIUNE”. Specialiștii Agenției Națională Antidrog/Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud vor fi prezenți, la festivitățile de deschidere a noului an școlar pentru a promova noua ofertă educațională adresată cadrelor didactice și personalului auxiliar, pe baza unei analize de nevoi realizate în colaborare cu structuri ale Ministerului Educației”, a transmis Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud.