Polițiștii – nouă acțiune în trafic. Ce sancțiuni s-au aplicat

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră continuă acțiunile pentru siguranța traficului rutier, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere. 

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au acționat în special pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză și conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În acest sens, au fost efectuate 13 testări cu aparatul etilotest. De asemenea, în urma controalelor desfășurate pe Drumul Național 17 și Drumul Județean 172D, au fost constatate nereguli pentru care au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.930 lei și a fost reținut un permis de conducere. Totodată, pe Drumul Național 17C și Drumul Comunal 32, în Dumitra, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Roman Bistrița-Năsăud au constatat nereguli pentru care au aplicat un număr de 24 sancțiuni contravenționale privind regimul rutier, în cuantum de 2.320 de lei. Ca măsură complementară, pentru nereguli și defecțiuni constate la autovehiculele verificate, a fost dispusă retragerea a 6 certificate de înmatriculare”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în timpul acțiunilor a fost depistat și un tânăr care consumase alcool înainte de a se urca la volan.

”Miercuri, 14 septembrie, în jurul orei 01.30, în cadrul activităților de monitorizare a traficului rutier, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au depistat și oprit pentru control, un tânăr de 27 de ani, din Bistrița, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa pe o stradă din municipiu. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, mai completează IPJ Bistrița-Năsăud.

Oamenii legii precizează că aceste prin astfel de acțiuni urmăresc creșterea gradului de siguranță rutieră prin depistarea în trafic a tuturor celor care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța atât a lor, cât și a celorlalți participanți la trafic.