Pompierii militari din Bistrița-Năsăud au executat 80 de misiuni în perioada Crăciunului

incendiu pompieri

În perioada Crăciunului, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud, cu  mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat 80 misiuni de intervenție.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, dintre cele 80 de misiuni, majoritatea au fost solicitări pentru acordare primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

Totodată, în această perioadă, pompierii au intervenit la două incendii și au fost executate și șase misiuni de decontaminare a autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus și a personalului ce încadrează autospecialele.

Salvatorii bistrițeni reamintesc cetățenilor că adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual și respectarea măsurilor de prevenție reprezintă cea mai importantă armă în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2.