Prefectul Stelian Dolha, mesaj pentru politicienii care au criticat măsura de carantinare a municipiului Bistrița: ”S-au cocoțat pe pandemie pentru câteva voturi”

stelian dolha

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a condamnat în termeni duri mesajele lansate în spațiul public de diferiți lideri politici, despre care spune că ”s-au cocoțat pe această pandemie pentru câteva voturi”. În opinia prefectului, mesaje precum ”Ne-au închis în case”, ”Ne-au pus nu știu ce pe gură” sau altfel de mesaje de acest fel nu ar trebui transmise de oameni care pretind că sunt responsabili. Cu toate acestea, astfel de mesaje au fost transmise, motiv pentru care prefectul a reacționat.

Transmit și eu un mesaj pentru politicienii care s-au cocoțat pe această pandemie, pe această carantină, pe aceste măsuri într-adevăr mai dure pe care noi le-am luat. Pentru câteva voturi, nu ai voie să fii cinic. Pentru câteva voturi, nu ai voie să te joci cu sănătatea locuitorilor județului Bistrița-Năsăud, pentru că mâine-poimânie, s-ar putea să fii chiar tu afectat de acest virus. Tu sau cineva apropiat ție. Atunci o să regreți toate aceste mesaje pe care le-ai trimis. Și asttfel de mesaje au fost destul de multe. ‘Ne-au închis în case, ne-au pus nu știu ce pe gură și nu mai știu eu ce ne-au făcut’. Astfel de mesaje nu trebuie transmise în această perioadă de către oameni responsabili. În astfel de momente, cinismul nu își are locul”, a transmis Stelian Dolha într-o conferință de presă.

Prefectul a completat că, în opinia sa, măsurile adoptate de autorități au fost benefice și au avut rezultatul așteptat.

După cum bine știți, de câteva ore, municipiul Bistrița nu mai este în carantină. (…) Am pornit de la o incidență de 9,01 fără focare și am ajuns ieri la o incidență de 4,98 fără focare. Incidența se calculează pe ultimele 14 zile și indiferent câte voci ar fi și câți cârcotași ar fi care spun că această incidență scăzută s-a datorat minivacanței de 1 decembrie, eu vă spun că lucrurile nu au stat așa. (…) Acum, la final, se pare că măsurile de carantinare a municipiului Bistrița au fost eficiente, chiar dacă ele au fost dure, chiar dacă ele au fost exploatate din punct de vedere politic. Marii beneficiari, care au înțeles că sănătate lor și a celor din jurul lor e mai importantă decât toate, au fost locuitorii municipiului Bistrița și pentru asta le mulțumesc în mod direct”, a mai completat Dolha.

În plus, reprezentantul Guvernului în teritoriu susține că, în urma măsurii de carantinare a municipiului Bistrița și a localităților aparținătoare, a scăzut și incidența la nivelul întregului județ Bistrița-Năsăud.

”Pe data de 19 noiembrie 2020, Bistrița-Năsăud, ca incidență, era pe locul 13 în țară. În momentul în care carantina s-a ridicat, am ajuns pe locul 25, la o incidență de 2,73, în condițiile în care am început cu incidență de 4,25. Cu alte cuvinte, după aceste măsuri, județul Bistrița-Năsăud a ieșit din scenariul roșu. Asta pentru că locuitorii municipiului au înțeles necesitatea acestor măsuri și s-au conformat, chiar și cei de la nivel județean. Nu a fost simplu ca timp de două săptămâni să ai afaceri închise. Nu a fost simplu nici pentru oamenii care voiau să își facă cumpărături și filtrele amplasate la intrare în municipiu i-au oprit. Dar asta a dus la o protecție și o protejare a noastră”, a mai adăugat prefectul.

Stelian Dolha a subliniat că dacă nu se lua măsura de carantinare a municipiului Bistrița la data de 19 noiembrie, mai devreme sau mai târziu, aceasta tot ar fi trebuit luată și atunci exista riscul de a intra în sărbători cu municipiul Bistrița carantinat, lucru care, în opinia prefectului, era mult mai grav.

Totodată, prefectul susține că măsura de carantinare a municipiului Bistrița nu s-a luat nici pentru că urmează alegerile parlamentare.

”Mai sunt voci și cârcotași care spun că s-a ridicat carantina pentru că urmează alegeri. Eu vă spun că alegeri sunt și la Alba Iulia, Sibiu sau Constanța, zone unde carantina nu s-a ridicat pentru că incidența acolo este încă ridicată. (…) Suntem singurul oraș-municipiu unde carantina a durat doar două săptămâni și asta nu pentru că măsurile au fost cele mai bune, ci pentru că populația a înțeles necesitatea lor”, a mai spus Stelian Dolha.

De asemenea, cu toate că incidența cazurilor de COVID-19 din ultimele 14 zile a scăzut, prefectul atrage atenția că ”nu trebuie să ne culcăm pe-o ureche” și că măsurile trebuie respectate în continuare. Totodată, potrivit prefectului, deși județul a ieșit din scenariul roșu, municipiul Bistrița este în continuare tot în acest scenariu, motiv pentru care măsurile pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus rămân în vigoare.