Prefectul Stelian Dolha: ”Starea de alertă este un test pentru noi”

România a ieșit din stare de urgență și a intrat în stare de alertă, astfel că unele măsuri stabilite de autorități nu mai sunt valabile, în vreme ce altele se vor menține pe toată durata stării de alertă – 30 de zile începând cu data de 15 mai. Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, consideră că ”starea de alertă este un test” pentru că românii trebuie să dea dovadă că au învățat să trăiască cu ”situația impusă de pandemie”.

”Trecerea la starea de alertă înseamnă nu doar o relaxare a restricțiilor, înseamnă că restricțiile de până acum au fost respectate și am reușit, împreună, să reducem răspândirea coronavirusului și să limităm efectele pandemiei. Starea de alertă este un test pentru noi să învățăm să trăim cu situația impusă de pandemie până când vom reuși să doborâm acest virus. Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile pe care le-ați făcut până acum și vă rog, totodată, să fiți prudenți în continuare, pentru a ne relua viețile obișnuite”, transmite prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

În ceea ce privește relaxarea unor măsuri odată cu instalarea stării de alertă, autoritățile precizează că, de astăzi, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței și în interiorul localităților, iar parcurile pentru public se deschid!

Totuși, este interzisă deplasarea persoanelor în afara localității/zonei metropolitane cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  • deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  • deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  • deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  • deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  • deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;
  • deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
  • deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Pentru aceste excepții, este necesar să justificați călătoria dumneavoastră printr-o declarație pe propria răspundere:

”Este important de reținut ca în toate deplasările pe care le faceți, să respectați măsurile de de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii”, mai precizează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Nu uitați că, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, purtarea măștii este obligatorie, astfel încât nasul și gura să fie acoperite.

În acest link puteți regăsi toate măsurile impuse odată cu instituirea stării de alertă: