Prefectul Stelian Dolha: ”Testăm masiv în Bistrița-Năsăud”. Câte teste pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus se efectuează zilnic în județ

În județul Bistrița-Năsăud se testează masiv, în fiecare zi fiind efectuate circa 600 de teste pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus, potrivit prefectului Stelian Dolha.

”Am văzut că sunt foarte mulți sceptici care spun că nu se mai testează la fel de mult ca înainte. Cât testăm astăzi în Bistrița-Năsăud? Testăm masiv! Pot să spun că avem peste 600 de testări în fiecare zi. Eu spun că nu e puțin pentru un județ ca Bistrița-Năsăud”, a declarat prefectul Stelian Dolha într-o emisiune de la BEX TV.

Potrivit sursei citate, în cele peste 600 de teste sunt incluse atât cele rapide, cât și cele efectuate pe aparatura Real Time – PCR.

Din cele peste 600 de teste efectuate zilnic, 300 sunt pe varianta testelor rapide, care astăzi nu sunt înregistrate și nu le vedem pe cifrele oficiale. Pe cifrele oficiale apar doar testările efectuate pe Real Time PCR, unde sunt câte 300-400 de testări pe zi. Dacă adăugăm la această cifră și testele rapide ajungem la peste 600 de teste zilnic, care înseamnă bine. Gândiți-vă că nu am avut 600 de teste pe zi nici în perioada grea. Aveam 300 – 400 de teste/zi”, a completat Dolha.