Prefectul Stelian Dolha: ”Urmează un an școlar greu”

Prefectul Stelian Dolha a îndemnat cadrele didactice din sistemul de învățământ al județului Bistrița-Năsăud să se vaccineze împotriva COVID-19, afirmând că urmează un an școlar greu, care va sta din nou sub semnul pandemiei.

Urmează un an școlar greu, în condiții atipice de pandemie. (…) Am două lucruri pe care vreau să le transmit, unul dintre ele fiind legat de vaccinarea profesorilor. În condițiile în care știm că 50 la sută din cadrele didactice sunt vaccinate împotriva COVID-19, eu mă întreb care este răspunsul pe care un profesor îl dă astăzi unui părinte în momentul în care este întrebat dacă este vaccinat sau nu. Dacă este vaccinat, lucrurile sunt simple, îi spune: da, sunt vaccinat, suntem în siguranţă în clasă. Dar dacă nu este vaccinat, atunci ce răspunde? Pentru că e clar că părintele vrea să îşi ştie copilul în siguranţă. Mergem mai departe şi putem spune care este răspunsul pe care îl dă profesorul în clasă, în momentul în care un copil întreabă dacă doamna sau domnul profesor sunt vaccinaţi sau nu. Pentru că deja sunteţi modele, pe care tânăra generaţie trebuie să le urmeze„, a spus prefectul, joi, în timpul unei ședințe cu directorii de școli din Bistrița-Năsăud.

Stelian Dolha a completat că autoritățile sanitare intenționează să deschidă centre de vaccinare pentru personalul din învăţământ în toate cele patru oraşe din judeţ.

Totodată, prefectul le-a mai cerut directorilor de şcoli să îşi spună părerea cu privire la posibilitatea implementării unei măsuri privind portul obligatoriu al măştii de protecţie în jurul școlilor, pe un perimetru de 50 de metri. Stelian Dolha a precizat că o astfel de măsură a fost deja luată în București și a adăugat că intenționează să o analizeze și în cadrul unei ședințe a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriț-Năsăud.

”În momentul în care Capitala lua această decizie, avea o incidență sub 2 la mia de locuitori. Astăzi, pe municipiul Bistrița, noi avem o incidență mai mare de 2 la mia de locuitori. Avem deja comune cu incidență peste 4 la mia de locuitori. Lucrurile se complică. (…) Vă rog să vă gândiți și dumneavoastră și să ne spuneți dacă ar fi necesară o astfel de măsură”, a mai spus Stelian Dolha.