Pregătiri pentru cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare anti-Covid-19 în Bistrița-Năsăud

Autoritățile din Bistrița-Năsăud fac pregătiri pentru etapa a doua a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a anunțat Instituția Prefectului.

La data de 6 ianuarie, reprezentanți ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au efectuat o vizită la centrele de vaccinare din Prundu Bârgăului, Maieru, Năsăud și Beclean, centre care vor funcționa în cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare. Autoritățile doresc să se asigure că pregătirea acestor centre se desfășoară în conformitate cu prevederile naționale.

Verificările vor continua și în cursul zilei de astăzi, când reprezentanții CJSU Bistrița-Năsăud vor ajunge și în centrele de vaccinare din Teaca și Bistrița.

Etapa a doua a campaniei de vaccinare anti COVID-19 se adresează populației cu grad de risc și lucrătorilor care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.

Potrivit prim-ministrului Florin Cîțu, se dorește ca la nivel național să înceapă cât de curând etapa a doua de vaccinare. Această etapă se va derula în paralel cu etapa întâi, care a început la finalul lunii decembrie a anului trecut.

Pentru etapa a doua, cetățenii se vor putea programa pe platforma – https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/, care va deveni operațională în momentul în care va începe această etapă.

Platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/ pune la dispoziția cetățenilor informații utile cu privire la vaccinarea împotriva bolii CoVid-19.