Premierul le-a cerut prefecţilor să înceapă încă de pe acum pregătirile pentru sezonul rece. ”Poate anul acesta nu ne mai ia pe nepregătite sezonul rece”

Premierul Florin Cîţu le-a solicitat prefecţilor să înceapă încă de pe acum pregătirile pentru sezonul rece, în așa fel încât să aibă o ”reacție rapidă” în cazul unor situații dificile.

„Pentru sezonul rece trebuie să ne asigurăm aşa: că avem stocurile necesare deszăpezirii, curăţarea drumurilor şi tot ce ţine de încălzirea clădirilor. Să începem de acum să ne uităm. Şi în acelaşi timp, pentru că vine sezonul rece şi de fiecare dată erau probleme, să identificăm persoanele vulnerabile şi să pregătim măsuri din timp. Discuţiile cu firmele care asigură deszăpezirea, pentru că ştiţi foarte bine, au mai fost cazuri în care erau, existau contracte, dar firmele respective nu erau pregătite, nu aveau materialul cumpărat şi aşa mai departe şi a trebuit să ne ocupăm şi de asta„, a declarat, marți, în timpul unei videoconferințe cu prefecții, premierul Florin Cîţu.

Sursa citată le-a mai transmis reprezentanţilor Guvernului în teritoriu că își dorește să fie pregătiți pentru situații dificile și să aibă o ”reacție rapidă”.

„Aş vrea reacţie rapidă, de fiecare dată, înainte ca lucrurile să se întâmple, nu după aceea. Vreau să fim pregătiţi pentru cele mai dificile situaţii. Poate anul acesta nu ne mai ia pe nepregătite sezonul rece. Deci ştim clar că vine sezonul rece, ştim clar că începe şi anul şcolar. N-ar trebuie să ne ia pe nepregătite nici una din aceste situaţii”, a precizat premierul.