Președintele CJ Bistrița-Năsăud: ”Bugetul pe acest an nu e unul îndestulător, dar e un buget care ne asigură funcționarea”

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că bugetul pe anul în curs nu este unul ”îndestulător”, dar este unul care permite funcționarea administrației județene. În schimb, bugetul pe 2021 nu permite demararea unor noi investiții.

”Nu e un buget îndestulător, dar e un buget care ne asigură funcționarea. Nu ne asigură dezvoltarea, adică nu avem bani de dezvoltare. Va trebui să facem eforturi și să găsim soluții pentru cofinanțarea proiectelor pe care le avem în derulare. Deci vom găsi soluții pentru proiectele pe care le avem în derulare, nu vom bloca niciun proiect, dar, din păcate, nu vom putea lansa proiecte noi. (…) Ne adaptăm, obligația noastră este să găsim soluții la problemele care apar. Mergem înainte!”, a precizat Emil Radu Moldovan într-o emisiune la Info Bistrița.

Șeful administrației județene a precizat că proiectul bugetului Consiliului Județean Bistrița-Năsăud va fi publicat luni după-amiază, urmând ca acesta să fie supus dezbaterii publice.

Totodată, în aceeași emisiune, sursa citată a vorbit și despre hotărârea adoptată de CJ Bistrița-Năsăud prin care au fost repartizate diferite sume de bani primăriilor din județ, decizie care a stârnit o serie de reacții în rândul primarilor.

Niciodată nu am avut resursele necesare, nici măcar atunci când ne era foarte bine la toți, să alocăm bani care să îndestuleze comunitățile locale. Este o realitate că avem primari foarte buni în județul Bistrița-Năsăud, indiferent de culoarea lor politică, care sunt obișnuiți să își dezvolte comunitățile, să angreneze foarte multe proiecte, iar pentru proiecte știm că e nevoie de resurse. Atunci așteptările sunt foarte mari de fiecare dată. Noi primim o sumă foarte mică de la nivel central. Și acum am primit 27 de milioane lei pentru 62 de unități administrativ-teritoriale, sumă care nu satisface nici măcar un grup de UAT-uri. Nemulțumirea colegilor din grupul liberal este una mai mult decât justificată, democratică, ei trebuie să se bată pentru comunitățile pe care le reprezintă. (…) Eu am încercat de fiecare dată să păstrez un echilibru și, deși au existat anumite expresii tăioase și dure, nu mă supăr, dar cred că sunt incorecte. Spun asta pentru că nu există comunitate în care eu să nu fi intervenit sau să nu fi ajutat”, a spus Moldovan.

One comment

  1. Accesati fonduri europene . Boc a adus Clujului 1 miliard de euro bani europeni. Voi ce nu o faceti ?€