Președintele CJ Bistrița-Năsăud: Continuăm investițiile pentru modernizarea infrastructurii rutiere a județului

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, afirmă că investițiile pentru modernizarea infrastructurii rutiere a județului continuă, în prezent fiind analizate câteva proiecte prioritare.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Emil Radu Moldovan a precizat că, la finele săptămânii trecute, la întâlnirea de lucru pe care a avut-o cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, cu primari ai județului și specialiști ai administrației județene, s-au purtat discuții despre câteva obiective importante.

”Drumul de mare viteză Baia Mare-Bistrița-Vatra Dornei- Suceava – pe lotul 1 (Baia Mare-Dej) și lotul 2 (Dej – Bistrița) pentru care s-a demarat procedura de achiziție privind elaborarea studiului de fezabilitate și Lotul 3 Bistrița-Vatra Dornei care este în etapa de proiectare și pentru care s-a prezentat o variantă alternativă a traseului și a soluțiilor tehnice (sunt prevăzute aprox. 8 km de tuneluri și 7 km viaducte). În cadrul întâlnirii de lucru, s-a discutat și de tronsoanele prioritare din județul nostru, printre care: tronsonul DN 17D Rodna-Valea Mare (în momentul de față contractul de execuție lucrări este în contestație), după finalizarea contestațiilor se emite ordinul de începere a lucrărilor de către DRDP Cluj. Totodată, sunt vizate și reparații capitale la DN 17C km 0+00- km 9+020 – sunt depuse documentații pentru obținerea avizelor și emiterea ordinului de începere a lucrărilor (valoarea aproximativă a lucrărilor. 90.000.000 lei). DN 17D km 86-km 103+632, Valea Mare – Cârlibaba, în stadiu de refacere SF de către DRDP Cluj și transmiterea cererii de finanțare către CNAIR (valoare aproximativă 350.000.000 lei). Centurile ocolitoare ale orașelor, cu ajutorul cărora traficul rutier ar fi mai aerisit, centura ocolitoare a Municipiului Bistrița, centura ocolitoare a orașului Năsăud, precum și de centura ocolitoare a orașului Beclean, pentru care a fost dat ordinul de începere a lucrărilor”, a precizat Emil Radu Moldovan.

De asemenea, șeful administrației județene a completat că se lucrează intens la actualizarea indicatorilor privind lucrările de construcții și la o posibilitate de modificare a legii achizițiilor privind reducerea termenelor pentru obținerea avizelor.

Este nevoie să cunoaștem și să luăm în calcul toate detaliile pentru a avansa corect într-unul din cele mai importante investiții ce se pregătesc a fi demarate în perioada următoare. Continuăm munca”, a încheiat Moldovan.