Președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan: Mobilizarea continuă! Donăm sânge pentru Ucraina

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a făcut apel la locuitorii județului și le-a cerut acestora să vină în continuare în sprijinul cetățenilor ucraineni și prin donarea de sânge.

”Indiferent de naționalitate, când oamenii strigă după ajutor, uman este să le fim alături. Iar oamenii din județul nostru au răspuns strigătelor vecinilor ucraineni, prin fapte în care și-au pus toată inima. Vă felicit că și de această dată ați dat suflet inițiativelor și v-ați mobilizat exemplar. Sunt mândru că fac parte dintr-un județ cu oameni atât de generoși, săritori și buni. Mobilizarea continuă! Donăm sânge pentru Ucraina. Vă îndemn să faceți acest gest deosebit, începând de luni, ora 7:30, până la 17:30, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bistrița. Suntem alături de oameni și din inimă, donăm tot ce putem! Donăm sânge pentru vecinii noștri din Ucraina. Împreună salvăm vieți!”, a transmis președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Aceasta este cea de-a cincea zi de la începutul invaziei ruse în Ucraina. În dimineața zilei de 24 februarie 2022, Rusia a lansat o amplă operațiune de atac în Ucraina, după ce Vladimir Putin a anunțat că vrea „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei. Ziua a început cu numeroase bombardamente și atacuri cu rachete în Kiev, Odesa, Mariupol, Harkov și alte orașe din Ucraina, dar și în multe puncte strategice și baze militare. Atacurile au continuat și zilele următoare, atât la sol, precum și în aer.