Președintele CJ Bistrița-Năsăud: ”Secția ATI de la spitalul din Bistrița e plină de circa două-trei săptămâni. Mi-e frică de ceea ce se întâmplă!”

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, s-a arătat îngrijorat cu privire la evoluția cazurilor de COVID-19 la nivel local. Acesta a afirmat că a fost informat de conducerea Spitalului Județean de Urgență Bistrița că numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus este în creștere de la o zi la alta, unitatea medicală funcționând la capacitate maximă pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

”Secția ATI de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița e plină de circa două – trei săptămâni. Acum nu sunt locuri în ATI. Numărul pacienților cu COVID-19 internați a crescut. De la 20 de pacienți internați în februarie, zilele trecute numărul lor a urcat la 90 de pacienți. Astăzi e posibil să fie ocupate deja toate paturile din secția COVID-19. Din păcate, cazurile zilnice au început să crească din nou și în județul Bistrița-Năsăud, la fel cum se întâmplă și la nivelul întregii țări. Specialiștii discută deja de valul 3 al pandemiei. Vă mărturisesc că mi-e frică de ceea ce se întâmplă”, a declarat președintele Emil Radu Moldovan într-o emisiune transmisă LIVE pe pagina de Facebook a jurnalistului Cristian Berari.

La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud au fost raportate, miercuri, 99 de cazuri noi de COVID-19, după alte 54 anunţate marți.

La această dată, șase unităţi administrativ-teritoriale au o incidenţă a cazurilor de COVID-19 de peste 3 la mia de locuitori – comuna Budacu de Jos – 4,44 la mie, municipiul Bistriţa – 3,66, Braniștea – 3,35, Milaș – 3,27, Petru Rareș – 3,22 și Șieu Odorhei – 3,04. Totodată, pragul de 3 cazuri la mia de locuitori a fost atins și în oraşul Beclean.

UATRATA DE INFECTARE
BUDACU DE JOS4.44
MUNICIPIUL BISTRIŢA3.66
BRANIŞTEA3.35
MILAŞ3.27
PETRU RAREŞ3.22
ŞIEU-ODORHEI3.04
ORAŞ BECLEAN3