Primăria Bistrița a lansat licitația pentru realizarea unei parcări etajate în zona străzii Ion Minulescu

O parcare etajată cu aproape 90 de locuri va fi amenajată de Primăria Bistrița în zona străzii Ion Minulescu. Municipalitatea a lansat deja procedura de achiziție publică a serviciilor de proiectare și execuție lucrări pentru realizarea parcării.

Suprafața terenului pe care urmează a se executa lucrări este de 1.800 mp. În prezent, pe acest teren sunt amenajate circa 40 de locuri de parcare care deservesc staționarea autovehiculelor riveranilor, însă numărul acestora este prea mic pentru a putea face față cererii. Pe amplasament mai sunt amenajate alei de acces la locurile de parcare.

Municipalitatea propune realizarea unei parcări cu regim de înălțime D+P, noua parcare oferind un număr dublu de locuri de parcare.

Astfel, realizarea acestui obiectiv de investiții presupune crearea unui număr de 88 locuri de parcare (inclusiv amenajarea unor locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități) care să deservească rezidenții care locuiesc în imediata vecinătate și vizitatorii ocazionali. De asemenea, este prevăzută dotarea parcării cu stație de încărcare a vehiculelor electrice cu două posturi, precum și amenajarea zonei din jurul noii parcări cu spații verzi, alei pietonale, alei auto, mobilier urban (bănci), corpuri de iluminat.

Anunțul pentru organizarea licitației în vederea stabilirii constructorului care să execute lucrările la noua parcare din zona străzii Ion Minulescu a fost publicat zilele trecute în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Companiile interesate să participe la licitație pot depune oferte până la data de 22 iunie. Valoarea investiției este estimată la aproximativ 4,3 milioane lei fără TVA.

Investiția ar trebui realizată în cel mult șase luni de la data semnării contractului cu compania desemnată câștigătoare în urma licitației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *