Primăria Bistrița a obținut finanțare de 12 milioane de lei pentru construcția unei creșe în Subcetate

O creșă nouă va fi construită la Bistrița, în cartierul Subcetate, a anunțat primarul Ioan Turc, care a precizat că a semnat deja contractul de finanțare pentru această investiție.

”Creșă nouă la Bistrița! Azi am semnat, cu Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții, contractul de finanțare pentru o creșă cu 4 grupe (40 de copii) ce va fi construită în cartierul Subcetate”, a transmis primarul Ioan Turc.

Valoarea investiției se ridică la peste 12 milioane lei cu TVA.

”Este un prim pas important al municipalității pentru a crește numărul de locuri în creșe, mereu deficitar, un neajuns major pentru părinții cu copii mici. Deja avem parteneriate instituționale cu dezvoltatorii imobiliari pentru amenajarea unor spații ce vor găzdui creșe, dar problema va fi rezolvată și prin modernizarea și extinderea unor spații existente”, a adăugat edilul Bistriței.