Primăria Bistrița a obținut finanțare prin PNRR pentru elaborarea unui nou Plan Urbanistic General

Proiectul Primăriei Bistrița care prevede elaborarea unui nou Plan Urbanistic General și transpunerea acestuia în format GIS a obținut finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, a anunțat primarul Ioan Turc. 

”S-a aprobat finanțarea prin PNRR a noului PUG! Elaborarea și transpunerea în format GIS a noului Plan Urbanistic General al municipiului Bistrița și transpunerea în format GIS a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Bistrița au primit aprobarea pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Elaborarea Planului Urbanistic General presupune revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuşi şi a prevederilor planului iniţial, prin aducerea acestora în acord cu legislaţia în vigoare, tendinţele de dezvoltare şi cerinţele de dezvoltare durabilă socio-economice şi de mediu actuale, precum şi actualizarea listei de proiecte de investiţii necesare pentru implementarea viziunii de dezvoltare, în baza unor studii de specialitate şi a analizei gradului de implementare a planurilor urbanistice în vigoare şi a impactului acestora la nivelul localităţii”, a explicat edilul Bistriței.

Potrivit primarului, municipiul Bistrița va respecta condiția privind includerea stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice în cadrul fiecărei prime solicitări de finanțare depuse de un beneficiar. Astfel, a fost prevăzută instalarea unui număr de 45 de puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice în cadrul proiectului „Elaborarea și transpunerea în format GIS a Planului Urbanistic General al municipiului Bistrița și transpunerea în format GIS a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Bistrița” în valoare de 6.590.264,62 lei cu TVA.

Valoarea totală a proiectului „Elaborarea și transpunerea în format GIS a Planului Urbanistic General al municipiului Bistrița și transpunerea în format GIS a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Bistrița” este de 4.998.445,35 lei cu TVA, din care: cheltuieli eligibile pentru elaborarea și transpunerea GIS a Planului Urbanistic General – 3.790.134,41 lei cu TVA, cheltuieli eligibile pentru transpunerea GIS a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă – 161.095,35 lei cu TVA și cheltuieli neeligibile – 1.047.215,58 lei cu TVA.

Actualul Plan Urbanistic General al municipiului Bistrița a fost elaborat în anul 2013, iar 5 ani mai târziu, în 2018, Consiliul Local a aprobat inițierea demersurilor pentru elaborarea unui nou Plan Urbanistic General și a unui nou Regulament Local de Urbanism.