Primăria Bistrița a obținut finanțare prin PNRR pentru încă trei proiecte

Primăria Bistrița a obținut finanțare de peste 3,5 milioane lei prin PNRR pentru reabilitarea Căminului Cultural Ghinda, a Școlii Generale din Sigmir și a Grădiniței de pe strada Cerbului, a anunțat primarul Ioan Turc.

Pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor, municipalitatea va demara, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, lucrări de reabilitare a încă trei obiective din Bistrița și cartierele aparținătoare. Și la aceste clădiri vom înlocui tâmplăria exterioară, vom termoizola pereții, vom instala soluții de ventilare naturală pentru aerisire și pentru evitarea apariției condensului. Instalațiile de distribuție a agentului termic și de iluminat vor fi modernizate și vom folosi sisteme de alimentare cu energie din surse regenerabile. Includem aici și corpurile de iluminat fluorescent și incandescent cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED. Odată cu aceste intervenții, vom efectua și lucrări conexe de reparații la acoperișuri, fațade, trotuare, instalațiile electrice și vor fi amenajate stații de încărcare pentru vehicule electrice”, a spus primarul Ioan Turc.

Prin componenta Valul Renovării din PNRR, pentru cele trei obiective sunt alocate următoarele sume, cu TVA inclus:

  • 1.326.839 lei pentru Școala Generală din Sigmir,
  • 1.218.701 lei Grădinița de pe strada Cerbului din Bistrița,
  • 978.288 lei pentru Căminul Cultural Ghinda.