Primăria a pus la dispoziția ANL un teren pentru încă 5 blocuri. 3 dintre acestea sunt destinate angajaților din Armată!

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că situația actuală a locuințelor ANL arată o scădere a numărului de cereri depuse către administrația locală. Față de anul 2008, când erau circa 2.000 de cereri depuse, în prezent, situația stă mult mai bine, mulți dintre cei care au solicitat o locuință devenind deja chiriași.

„Vreau să vă spun că anul trecut am repartizat locuinţe la toţi cei care au avut acte legale. Toți cei care au avut dosarul complet au primit locuinţe. Nu ar trebui să fie un număr foarte mare de solicitanţi. Noi am aprobat în Consiliul Local lista de priorităţi pe anul acesta şi sunt aproximativ 60 de locuinţe libere, pentru că nu le-am repartizat pe toate, deoarece nu am avut suficiente cereri. Nu mai este situaţia din 2008 când erau 2.000 de cereri la ANL” a precizat Ovidiu Creţu.

În plus, primarul a mai adăugat că administraţia locală a pus la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe un nou teren pe care urmează să fie construite blocuri destinate închirierii. Este vorba despre cinci blocuri, trei dintre acestea fiind rezervate pentru angajații din Armată.

„Blocurile ANL sunt construite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, iar municipiile pun la dispoziţie terenurile. Noi am mai cumpărat un terenul în zona ANL-urilor, puțin mai sus de cele existente, pe care l-am transmis către Agenţie astfel încât să declanşeze procedurile care să ducă la realizarea blocurilor. Vor fi cinci blocuri, dintre care trei sunt destinate pentru Armată, aşa a fost hotărârea de Guvern. Armata chiar ne-a făcut solicitarea pentru că hotărârea de Guvern dădea termen 2018 şi ANL încă nu se mişcă. Noi sperăm să se facă lobby suficient şi din partea noastră şi din partea Ministerului Apărării Naţionale pentru a se realiza acele locuinţe ANL”, a mai completat primarul Ovidiu Crețu.

În prezent, în municipiul Bistriţa există 19 blocuri cu un număr de 773 locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe.