Primăria Bistrița alocă 200.000 de lei pentru susținerea activității Clubului Sportiv Municipal

Un proiect de hotărâre care prevede aprobarea susţinerii financiare a Clubului Sportiv Municipal Bistriţa va fi analizat în ședința de săptămâna viitoare a Consiliului Local Bistrița. Proiectul prevede alocarea a 200.000 de lei din bugetul local pentru activitatea clubului.

În vederea obţinerii unor rezultate cât mai bune a secţiilor pe ramură de sport olimpic (atletism, box, culturism, gimnastică artistică, haltere, sanie, schi fond – biatlon şi tenis de masă) este necesară o investiţie considerabilă în crearea unui cadru optim de pregătire a sportivilor, asigurarea medicamentaţiei corespunzătoare sportului de performanţă cât şi asigurarea condiţiilor optime de antrenament şi competiţii. Susţinerea financiară pentru activitatea sportivă de copii, juniori şi tineret se va realiza prin alocarea de la bugetul local a sumei de 200.000 lei”, se arată în documentația atașată proiectului de hotărâre.

Clubul Sportiv Municipal Bistriţa a fost fondat în anul 1986. În cei 36 de ani de existenţă, muncă şi sacrificii, colectivele succesive de tehnicieni şi specialişti au reuşit să formeze sportivi, care, purtând blazonul Clubului Sportiv Municipal, au ridicat drapelul naţional la competiţii şi campionate naţionale şi internaţionale oficiale de prestigiu.

Pentru anul 2022, CSM Bistrița și-a stabilit o serie de obiective: