Primăria Bistrița, dispusă să preia Clubul Sportiv Municipal

Pentru a susține mai eficient performanța sportivă, Primăria Bistrița ar putea prelua Clubul Sportiv Municipal (CSM) Bistrița, spune primarul Ioan Turc. 

Prezent la Gala Sportului Bistrițean, Ioan Turc a afirmat că municipalitatea este pregătită să preia clubul sportiv.

”Sportul în județul Bistrița-Năsăud, chiar și în condiții destul de vitrege, nu duce lipsă de performanță. Îmi face plăcere să apreciez tot ceea ce s-a făcut în sportul bistrițean, tot ceea ce Consiliul Județean, cu precădere, a reușit să susțină și să clădească în ultimii ani de zile, atât pe linia încurajării diferitelor ramuri sportive, cât și din punct de vedere logistic. Avem o sală polivalentă cu care putem într-adevăr să ne mândrim. În același timp, pot să vă spun cu mâna pe inimă faptul că municipalitatea, începând cu anul 2020, și-a schimbat optica în ceea ce privește încurajarea sportului. Dacă în 2020 alocam pentru sport 136.000 de lei, în acest an alocăm un milion și jumătate de lei. Anul trecut și anul acesta, meritat, Clubul Sportiv Municipal Bistrița a obținut de la Primărie un milion de lei. Mai mult decât atât, așteptăm ca printr-o reformă, printr-o descentralizare a Ministerului Sportului, CSM să vină sub oblăduirea Primăriei municipiului Bistrița. Suntem pregătiți să preluăm CSM, la fel cum suntem pregătiți să preluăm și vechea sală polivalentă din Bistrița, să o expertizăm, să facem un studiu de fezabilitate, un proiect tehnic și să finanțăm lucrări care să îi redea strălucirea de altă dată. De această sală se leagă foarte multe amintiri ale bistrițenilor, nu numai în ceea ce privește sportul, ci și legate de manifestări de suflet ale noastre, ale tuturor. Eu sunt un optimist și cred că sportul bistrițean are viitor”, a declarat primarul Ioan Turc.

Clubul Sportiv Municipal Bistriţa a fost fondat în anul 1986. În cei 37 de ani de existenţă, colectivele succesive de tehnicieni şi specialişti au reuşit să formeze sportivi care au ridicat drapelul naţional la competiţii naţionale şi internaţionale.

Joi, primarul Ioan Turc, alături de prefectul județului Bistrița-Năsăud, Teofil Cioarbă, și de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a participat la Gala Sportului Bistrițean, eveniment în cadrul căruia Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistrița-Năsăud i-a premiat pe sportivii care au reușit să obțină rezultate bune pe parcursul anului 2022 și pe antrenorii care i-au îndrumat pe aceștia.

FOTO: ”Ambasadorii” sportului bistrițean, premiați de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud