Primăria Bistrița organizează spectacole gratuite de teatru de păpuşi pentru preşcolari

În zilele de vineri ale lunii, Primăria Bistrița organizează spectacole gratuite de teatru de păpuşi pentru preşcolari, spune primarul Ioan Turc.

Pentru bucuria copiilor din oraș, în zilele de vineri ale lunii mai organizăm spectacole gratuite de teatru de păpuși. Aproximativ 2000 de copilași de grădiniță vor participa la reprezentațiile trupei de teatru „Alexandru Misiuga” a Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc”, ce au loc de două ori pe zi, de la orele 9:30 și 10. De asemenea, asigurăm transportul celor mici de la grădinițe la sala de spectacole și retur. Poveștile copilăriei transpuse pe scenă sunt pline de farmec”, a transmis edilul Bistriței.