Primăria Bistrița se opune majorării tarifelor pentru serviciul de salubrizare

Primăria Bistrița se opune majorării tarifelor pentru serviciul de salubrizare, un proiect de hotărâre în acest sens urmând să fie analizat în ședința Consiliului Local Bistrița din data de 26 mai.

Potrivit proiectului de hotărâre, serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Bistriţa au efectuat o analiză internă cu privire la solicitarea de a majora tarifele, dar s-a constatat că la această dată nu există resurse bugetare disponibile pentru cuprinderea în bugetul pentru anul 2022  a sumelor necesare pentru a suporta majorările propuse.

”Pentru anul 2022, cuantumul taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici a fost stabilit la 11,5 lei/pers/lună, diferența dintre costul serviciului de salubrizare pentru utilizatorii casnici persoane fizice şi nivelul taxei speciale de 11,5 lei/persoana/luna, fiind subvenţionată din bugetul local. Analizând situaţia facturilor emise de către operatorul de salubrizare s-a constatat că municipalitatea achită pe lună în medie 1.000.000 lei privind serviciile de gestionare a deşeurilor reziduale şi reciclabile în cazul utilizatorii casnici. Media pe lună a utilizatorilor casnici persoane fizice înregistraţi în evidenţele fiscale este de aprox. 55.000 persoane din care aprox 2000 de persoane sunt scutite de taxă şi 1000 de pers achita 6,6 lei/lună.  Aşadar, cei aproximativ 55.000 de utilizatori datorează o taxă de salubrizare de 604.600 lei/lună (52.000×11,5 lei/pers/lună+ 1000×6,6 lei/pers/lună), diferenţa până la 1.000.000 lei, respectiv 395.400 lei/lună (aprox. 7 lei/pers/luna) fiind suportată din bugetul local, ca subvenţie. Dacă, impactul modificarii tarifelor serviciilor de gestionare a deseurilor reziduale şi reciclabile în cazul utilizatorii casnici este de aprox. 2.200.000 lei (nu am luat suma întreaga de 2.600.000 pt ca o parte se refera şi la persoanele juridice), înseamnă ca avem o creştere de aprox 3,5 lei/luna/pers (2.200.000/53.000/12). Aşadar, taxa reală pentru utilizatorii casnici ar creşte de la aprox. 18,5 lei cat este in prezent la 22,5 lei/pers/luna. Majorarea tarifelor care face obiectul proiectului de hotărâre la nivelul acestei sume nu poate fi realizată prin majorarea taxei speciale suportate de populaţie (beneficiari ai serviciului de salubrizare) deoarece marea majoritate a contribuabililor au achitat taxa aferentă anului 2022 in integralitate. Singura modalitate de a suporta această diferenţă de tarife pentru municipiul Bistriţa ar rămâne majorarea subvenţiei din bugetul local. La această dată nu există resurse bugetare disponibile pentru cuprinderea în bugetul pentru anul 2022  a sumelor necesare pentru a suporta majorările de tarife propuse”, se arată în documentația atașată proiectului de hotărâre.

Totodată, din analiza efectuată a mai reieșit că ”solicitarea operatorului de a se aproba noile tarife nu este justificată prin raportare la motivele invocate. Un aspect important este faptul că majorarea propusă nu include şi majorările de tarife la depozitare care vor fi practicate de Vitalia, motivat de faptul că nu au fost încă aprobate de Consiliul Judeţean. La fundamentarea noilor tarife au fost avute în vedere noi investiţii pentru reformarea şi modernizarea sistemului de colectare a deşeurilor, însă această componentă s-ar putea justifica doar ulterior realizării investiţiilor ce vizează îmbunătăţirea calitativă a serviciului de salubrizare, şi numai după implementarea acestora. Conform calculelor realizate de DSP, impactul bugetar calculat pe baza cantităţilor de deşeuri colectate în anul 2021 este de 2.616.375,99 lei /an, inclusiv TVA”.   

Mai mult, din analiza internă efectuată de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Bistriţa reiese că, din punctul de vedere al municipiului Bistriţa, proiectul în forma propusă de ADI Deşeuri Bistrița-Năsăud nu îndeplineşte toate condiţiile de legalitate şi de oportunitate.

În aceste condiții, municipalitatea va vota împotriva acestei propuneri.

Tarifele pentru deșeurile reciclabile și cele reziduale colectate de la utilizatorii casnici din mediul urban și rural, precum și de la utilizatorii non-casnici vor fi modificate, după ce operatorul SC Supercom SA București a propus tarife distincte pentru deșeurile reciclabile, respectiv cele reziduale, solicitarea companiei fiind analizată de către aparatul tehnic al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în județul Bistrița-Năsăud. În urma analizei efectuate, specialiștii ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au întocmit un raport, concluzia acestuia fiind că solicitările formulate de către SC Supercom SA București de modificare a tarifelor sunt justificate din mai multe motive. 

Astfel, noile tarife propuse sunt: 

Noile tarife propuse urmează să fie aprobate în Adunarea Generală a ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, din care fac parte primăriile și Consiliul Județean.