Primăria Bistrița vrea să amenajeze perdele verzi pe traseul DN 17 din localitățile Unirea și Viișoara. Ce presupune un astfel de proiect

Primăria Bistrița a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud emiterea acordului de mediu pentru proiectul ”Amenajare perdele verzi limitrofe DN 17 în Unirea şi Viişoara”, un proiect prin care municipalitatea își propune să îmbunătățeascu aspectul spațiilor verzi aflate în vecinătatea DN 17.

”Spațiile verzi aflate în vecinătatea DN 17, în zonele de intrare în municipiul Bistrița dinspre Unirea și Viișoara, sunt degradate și nu asigură potecție acustică sau de praf necesară unor zone cu circulație intensă, motiv pentru care se propune crearea de perdele verzi care să ducă la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din zonele de intrare în municipiu din Unirea și Viișoara, creând o barieră naturală împotriva zgomotului și a prafului rezultate în urma traficului de pe DN 17, precum și la îmbunătățirea aspectului zonelor menționate, prin amenajarea spațiului verde care acum nu este întreținut”, motivează Primăria Bistrița necesitatea implementării unui astfel de proiect.

În memoriul de prezentare depus la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud se arată că obiectivul principal al proiectului ”Amenajare perdele verzi limitrofe DN 17 în Unirea şi Viişoara” este reprezentat de amenajarea peisagistică, predominând componenta vegetală.

Astfel, proiectul prevede o serie de intervenții asupra peisajului existent:

  • plantări de arbori în compensare, având în vedere că datorită intervențiilor propuse este necesară
    eliminarea unora dintre arborii existenți;
  • înființarea unor zone cu caracter decorativ crescut prin plantarea de specii floricole perene și
    graminee ornamentale;
  • refacerea suprafețelor înierbate,
  • eliminarea arborilor existenți debilitați;
  • îmbunătățirea mobilierului destinat odihnei și socializării prin amplasarea de bănci și coșuri de
    gunoi și amenajarea unui spațiu de joacă în zona Unirea.

În cazul acestei amenajări se propun specii de arbori foioși care oferă un colorit spectaculos în special toamna, cu necesități scăzute/minime pentru întreținere, adaptate condițiilor climatice.

”Arborii propuși au fost selecționați astfel încât la maturitate să nu dezvolte o coroană largă care să
interfereze cu drumul DN17. Coroanele speciilor propuse nu depășesc 3-4 m în diametru la maturitate.
Zonele de plantare permit dezvoltarea coroanei la această dimensiune fără a interfera cu suprafața drumului DN17. Coroana nu va depăși limitele zonei verzi în care arborii au fost plantați.
Toți arborii care vor fi introduși în spațiul verde vor avea coroana deja formată în pepinieră (prin lucrări speciale de formare a sistemului radicular, a trunchiului și a coroanei) și vor avea obligatoriu circumferința trunchiului de minim 25-35 cm (măsurați la 1,00 m de la sol) și balot de pământ corespunzător”, se mai precizează în documentație, fiind oferite și câteva exemple privind speciile propuse.

Primele măsuri recomandate se referă la igienizarea zonei, la îndepărtarea ramurilor, trunchiurilor uscate şi a exemplarelor bolnave sau care pot pune în pericol siguranța utilizatorilor.

Odată implementat, proiectul va duce la îmbunătățirea calității peisajului zonelor publice adiacente arterelor de circulație intens tranzitate.

Memoriul de prezentare depus de Primăria Bistrița la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, în vederea obținerii acordului de mediu pentru acest proiect, poate fi consultat integral mai jos: