Primăria Bistrița vrea să amenajeze ”un perimetru generos pentru divertisment în aer liber” în zona LAC MHC

Primăria municipiului Bistrița a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud o solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Regenerare urbană în zona LAC MHC”. Potrivit primarului Ioan Turc, municipalitatea își propune să amenajeze ”un perimetru generos pentru divertisment în aer liber” în această zonă.

Documentația este în elaborare. Se dorește amenajarea unui perimetru generos pentru divertisment în aer liber. O îmbunătățire a calității spațiului verde, mobilier urban, iluminat, un spațiu administrativ. Vă asigur că este un proiect foarte frumos. Proiectul se află în elaborare”, a spus primarul Ioan Turc în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița.

Solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Regenerare urbană în zona LAC MHC” a fost depusă la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud la începutul acestei luni.

În memoriul de prezentare depus la Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, document realizat de RS Plan Birou de Proiectare Beclean, se precizează că prin acest proiect se propune demolarea construcțiilor existente în zona Lac MHC, amenajarea exterioară a parcelei și construcția unui pavilion multifuncțional.

Pavilionul propus este compus din două corpuri de clădire, C1 si C2, care cuprind funcțiuni de administrare și spații multifuncționale, formând un pavilion multifuncțional. Sălile multifuncționale se pretează, în funcție de dimensiunea lor, la activități precum conferințe, terapie prin mișcare, ore de yoga, pilates, concursuri și jocuri de societate. Construcția își propune să respecte standardele unei clădiri NZEB (Near Zero Energy Building). (…) Amenajarea propusă se dezvoltă în jurul acestei clădiri. Aleea principală a amenajării face legătura între strada Lacului și podul pietonal care face legătura cu strada Grănicerilor. În partea de est a acestei alei se va deschide o zonă dedicată evenimentelor în aer liber, în relație cu clădirea propusă. Amenajarea propusă nu interferează în niciun fel cu râul Bistrița. În partea de vest a aleii principale se dezvoltă amenajarea peisageră a proiectului. Aceasta este compusă din suprafețe de teren acoperite cu gazon, insule cu specii predominant floricole, arbuști și arbori. Compoziția elementelor vegetale se desfășoară de-a lungul unor trasee pietonale, creându-se astfel un parcurs plăcut. De-a lungul acestor trasee se propun zone de recreere cu caractere diferite: zona parc animale de companie și dresaj canin, zona peisaj de joacă și mișcare pentru copii, zonă verde, grădini perene. Pentru a se asigura accesul auto la proprietățile private aflate în sudul parcelei studiate se va păstra drumul existent, de pe latura vestică a parcelei. Acesta va avea un caracter de tip shared-space, cu traseu pentru bicicliști și pistă de alergare, amplificând caracterul sportiv și de agrement al sitului”, se mai arată în memoriu.

Amplasamentul total pe care ar urma să fie realizat acest proiect are o suprafață totală de 20.866 mp și în prezent este ocupat de mai multe construcții cu regim de înălțime Parter, cu funcțiuni de alimentație publică, birouri și depozitare.
Clădirile însumează o suprafață construită de 1.238 mp. De asemenea, pe teren există un bazin de înot cu suprafață de 1.005 mp.

Primăria Bistrița dorește valorificarea sustenabilă și eficientă a resurelor zonei și implicit a amplasamentului prin regenerarea sa, creându-se zone verzi de petrecere a timpului în aer liber. Se urmărește crearea unei rețele de spații verzi pentru a crește nivelul de practicare a activităților sportive. Proiectul are însemnătate atât la nivel de cartier, cât și la nivel municipal, oferind spații exterioare și interioare adecvate diferitelor evenimente.

Valoarea estimată a investiției este de circa 10 milioane lei.

One comment

  1. Balan Marius -Horea- ecologist

    Multe multe FELICITARI !
    Asa DA proiect si vrem cat mai multe asemenea amenajari.