Primăria Budacu de Jos: ”Niciun transportator nu mai efectuează curse auto regulate pe traseul Bistrița -Budacu de Jos – Buduș – Monariu – Simionești”

Primăria comunei Budacu de Jos a anunțat că niciun transportator nu mai efectuează curse auto regulate pe traseul Bistrița – Budacu de Jos – Buduș – Monariu – Simionești, motiv pentru care a fost nevoită să găsească o soluție pentru cetățenii din aceste localități.

Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, reprezentanții Primăriei Budacu de Jos au anunțat că transportatorul care asigura aceste servicii a renunțat unilateral la contract, motivele fiind de ordin financiar.

În aceste condiții, pentru a veni în sprijinul cetățenilor din localitățile Budacu de Jos – Buduș – Monariu și Simionești, Primăria Budacu de Jos transmite că se poate circula cu autobuzul care efectuează transportul elevilor, cursele fiind gratuite pentru cei care aleg această variantă.

”Stimați cetățeni, ca urmare a faptului că niciun transportator nu mai efectuează curse auto regulate pe traseul Bistrița – Budacu de Jos – Buduș – Monariu – Simionești, renunțând unilateral la prestarea acestor servicii din motive financiare, vă comunicăm următoarele: Până la atribuirea, de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a acestor trasee unor transportatori licențiați, puteți circula, gratuit, cu autobuzul Primăriei care efectuează transportul elevilor la Bistrița, bineînțeles cu respectarea programului deja stabilit”, a anunțat Primăria Budacu de Jos.