Primarii din Bistrița-Năsăud, la o ședință de lucru pe tema intervenției în cazul în care un urs pătrunde în zone intravilane

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a organizat o ședință cu primarii unităților administrativ-teritoriale din județ, tema principală a discuțiilor vizând măsurile care pot fi luate în cazul în care un urs pătrunde în zone intravilane.

”Am avut o ședință de lucru cu primarii unităților administrativ-teritoriale unde au fost înregistrate atacuri de urs și cu reprezentanți ai autorităților competente pentru a discuta modul de aplicare a Ordonanței de Urgență recent emisă care prevede modalitățile de intervenție în cazul atacurilor de urs în intravilanul localităților. Ședința a fost un pas înainte pentru a ne asigura că suntem pregătiți în cazul unor noi atacuri de urs, care pun în pericol viețile omenești. De îndată ce se stabilesc toate detaliile, vom organiza și simulări în teritoriu pentru ca toți reprezentații autorităților care fac parte din echipele de intervenție să aplice pașii recomandați de fiecare scenariu din lege”, a transmis prefectul Stelian Dolha.

Ședința a avut loc luni. În aceeași zi, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a trimis mesaj prin sistemul Ro-Alert privind apariția unui urs în curtea unei pensiuni de pe raza localității Colibița. În zonă au intervenit jandarmii montani.