Primăriile pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal. Dosarele se pot depune începând cu data de 13 iulie

 -  -  923


Administrația Fondului pentru Mediu a lansat un program prin intermediul căruia vine în sprijinul unităților administrativ-teritoriale din țară și le oferă posibilitatea să obțină finanțare pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică. Concret, în funcţie de proiectele depuse şi de nivelul cofinanţării, programul va ajuta între 400 şi 750 de localităţi din România.

Potrivit ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, din 13 iulie, primăriile din țară sunt așteptate să depună dosarele de finanțare pentru a accesa fondurile disponibile prin intermediul acestrui program. Sesiunea de depunere a dosarelor va fi deschisă până în 10 septembrie.

Aproape 20% din consumul de energie al unei localități îl reprezintă iluminatul stradal. Prin acest nou program, alocăm 384 milioane lei pentru a înlocui corpurile de iluminat energofage cu tehnologii LED. Prin acest program ne propunem reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea eficienței energetice a sistemelor de iluminat public și reducerea consumului de energie electrică”, a anunțat ministrul Costel Alexe.

Programul este multianual, iar bugetul stabilit pentru 2020 este de 384 milioane de lei. Astfel, localitățile din România vor putea înlocui corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. Totodată, administrațiile vor putea achiziționa și sisteme de dimming/telegestiune, care permit reglarea fluxului luminos.

Conform programului, localitățile cu până la 4.000 de locuitori pot primi până la 500.000 de lei pentru un astfel de proiect, în timp ce cele cu peste 4.000 de locuitori pot accesa prin Administrația Fondului pentru Mediu suma de 1.000.000 de lei.

”Programul de iluminat public stradal va reduce cu până la 40% consumul de energie electrică din fiecare oraș din România. În acest fel, dincolo de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, vom obține și o scădere consistentă a facturii locale și naționale la electricitate. Bugetul alocat pentru 2020 va permite ca circa 700 de localităţi din România să pornească aceste investiţii şi să beneficieze de o susţinere financiară de maximum 90% pentru proiecte de eficientizare energetică a iluminatului public”, mai precizează ministrul Costel Alexe.

Programul de Iluminat public stradal este finanţat din fonduri proprii ale
Administraţiei Fondului pentru Mediu provenite din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Ghidul Programului poate fi consultat AICI.

0 notes
48 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *