Primarul Bistriței, despre noua stație de asfalt: ”Avem o singură soluție, doar una”

Primăria municipiului Bistrița are o singură variantă pentru ca stația de asfalt pe care a achiziționat-o cu bani din bugetul local să devină funcțională, spune primarul Ioan Turc. 

În ședința din luna octombrie a Consiliului Local, la solicitarea consilierului USR Nicolae Pavelean, primarul a vorbit despre demersurile pe care municipalitatea le face pentru a pune în funcțiune noua stație de asfalt.

”Am avut o întâlnire la care a participat și vicepreședintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, a participat directorului Agenției Județene pentru Protecția Mediului, colegii din Primărie. O spun cât se poate de răspicat, de ferm: avem o singură soluție, doar una – intrarea în legalitate prin autorizarea stației existente. Avem cadrul legal. În acest moment suntem pe procedură cu Agenția pentru Protecția Mediului și cred că voi fi măsură, într-un termen scurt, să vă dau vestea așteptată – că stația poate funcționa. Nu doar din punct de vedere tehnic, pentru că ea este finalizată, au fost făcute și anumite probe, dar trebuie să intrăm în legalitate”, a spus edilul Bistriței.

Ioan Turc a vorbit și despre amenda aplicată municipalității de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud din cauza acestei stații.

”În ceea ce privește amenda, ea a fost contestată. În situația în care intrăm în legalitate, categoric că vom avea câștig de cauză și în instanță. Instanța nu poate reține în sarcina Primăriei municipiului Bistrița plata amenzii, în condițiile în care motivul pentru care a fost dată sancțiunea dispare”, a mai precizat primarul.

”Cu privire la culpe, o să observați care este punctul meu de vedere și al echipei pe care o coordonez în momentul în care vom veni cu noua organigramă. Eu am un punct de vedere deja foarte clar”, a completat Ioan Turc.

Luna trecută, Primăria Bistriţa a fost amendată de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu cu 50.000 de lei pentru că a ridicat nouă staţie de asfalt fără a obţine acordul de mediu din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.

Primarul Ioan Turc, reacție după amenda de 50.000 de lei dată de Garda de Mediu. Ce spune edilul Bistriței

Noua stație de mixturi asfaltice i-a adus Primăriei Bistrița o amendă de 50.000 de lei; în plus, municipalitatea e obligată să o demonteze și să aducă terenul la starea inițială

Ședință la Primăria Bistrița pe tema punerii în funcțiune a noii stații de asfaltare. Ce s-a decis

One comment

  1. Cum adică!! Mai este una și cea mai buna.O demontezi și o muti mai în afara orașului.Poluatorule¥¥¥