Din Bistrita

Primarul comunei Rodna: ”O să intrăm pe lista Ministerului Antreprenoriatului și Turismului cu obiectivul de dezvoltare a domeniului schiabil în comuna Rodna, sat Valea Vinului”

 -  - 


Un obiectiv de investiții care vizează amenajarea unui domeniu schiabil în comuna Rodna, sat Valea Vinului, ar putea beneficia de finanțare prin intermediul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, potrivit primarului Valentin Grapini.

Printr-o adresă înaintată comunei Rodna, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului ne aduce la cunoștință că se reiau investițiile pentru domeniul schiabil Valea Vinului și mă simt foarte bine pentru că ministerul a dat curs la ceea ce am muncit noi din 2018 încoace. O să intrăm pe lista ministerului cu obiectivul de dezvoltare a domeniului schiabil în comuna Rodna, sat Valea Vinului”, a anunțat primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, într-o conferință de presă.

Sursa citată a reamintit că, în urma demersurilor făcute în trecut de autorități, zona Rodna – Valea Vinului a devenit stațiune turistică de interes local, dar planul administrației locale este de a transforma această zonă în stațiune turistică de interes național.

”Scopul nostru este să transformăm localitatea într-o stațiune turistică de interes național, motiv pentru care, începând cu data de 1 august, am reluat toate procedurile pe care ministerul ni le-a cerut, în așa fel încât să putem să primim finanțare pentru acest obiectiv”, a completat primarul.

Mai mult, Primăria Rodna mizează și pe accesarea fondurilor europene, prin intermediul ITI Munții Rodnei (Investiţii Teritoriale Integrate Munţii Rodnei). ”Prin ceea ce am reușit să constituim împreună cu cei 22 de primari și anume ITI Munții Rodnei, ne dorim cu toții să dezvoltăm infrastructura turistică”, a adăugat Valentin Grapini, care spune că .

Tot în cadrul conferinței de presă, primarul din Rodna a anunțat o altă reușită pentru comună.

”După aproape 6 ani de documentații și tot ceea ce era nevoie ca să putem primi Casa Scriitorilor în patrimoniul comunei Rodna, ieri a venit și vestea bună. În cadrul ședinței de Guvern de ieri, pe ordinea de zi la punctul 22, s-a aprobat transferul acestui imobil din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Culturii în domeniul public al comunei Rodna. Este important acest lucru pentru că noul exercițiu financiar ne bate la ușă și dacă nu aveam această clădire în patrimoniu nu o puteam reabilita. (…) Noi ne-am propus să reabilităm acest obiectiv foarte important din punct de vedere cultural și turistic. (…) Pentru noi, Casa Scriitorilor a fost o piatră de moară, pentru că, de-a lungul celor 6 ani, în ciuda tuturor eforturilor pe care le-am făcut, nu am reușit să o preluăm”, a menționat primarul Valentin Grapini.

240 views
bookmark icon

One thought on “Primarul comunei Rodna: ”O să intrăm pe lista Ministerului Antreprenoriatului și Turismului cu obiectivul de dezvoltare a domeniului schiabil în comuna Rodna, sat Valea Vinului”

    Write a comment...

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.